O cafea în aşteptare. Mâna

Bună dimineaţa la cafeluţă!
Să începem săptămâna gândind la recunoştinţă!

sursa - Google

"Pentru că era ziua specială a Recunoştinţei, învăţătoarea le-a cerut elevilor ei de clasa întâi să deseneze ceva pentru care se simţeau recunoscători. Şcoala se afla într-un cartier foarte sărac, iar mulţi dintre elevi erau de condiţie foarte modestă, aşa că învăţătoarea se întreba pentru ce ar fi putut fi recunoscători micuţii. 
Era mai mult ca sigură că mulţi dintre ei vor desena un curcan sau o masă încărcată cu bucate, cum s-a şi întâmplat dealtfel. Însă tresări, uimită, când Douglas, un băieţel pirpiriu, i-a întins desenul lui, care nu semăna deloc cu celelalte. Într-o manieră stângace, copilăroasă, Douglas a desenat o...mână.
A cui o fi mâna? Întreaga clasă era fascinată de imagine, dar şi de întrebare.
 - Eu cred că este mâna lui Dumnezeu, care ne pune mâncare pe masă! a spus un băieţel.
 - Eu cred că este a fermeirului care creşte curcani, a strigat un altul.
 - A mamei, cu siguranţă, spuse o fetiţă.
Când agitaţia s-a mai pototlit şi elevii s-au întors la treburile lor, profesoara s-a aplecat uşor asupra lui Douglas şi i-a şoptit la ureche:
 - A cui era mâna, Douglas?
 - A dumneavoastră, doamnă învăţătoare, i-a răspuns acesta, tot în şoaptă.
Învăţătoarei i-a venit brusc în minte că îl ţinuse de multe ori de mână pe Douglas, un elev dintre cei mai defavorizaţi, dar în acelaşi timp gândi că procedase aşa mereu, cu mulţi dintre copiii pe care îi educa.

Pentru astfel de lucruri ar trebui, poate, să ne exprimăm cu toţii recunoştinta - nu doar pentru lucrurile materiale, ci şi pentru şansa de a mângâia pe cineva sau a fi mângâiaţi."

(După o povestioară din volumul "Supă de pui pentru suflete tinere")

5 lucruri care îmi plac sâmbăta asta

Ana a dat startul unui "joc" drăguţ: "5 Things I love Saturday", iar lucrurile care mi-s dragi sâmbăta asta sunt:

un cuvânt superb, aflat la părintele Hrisostom Filipescu:

"Să învățăm să iubim, să iertăm, să ne bucurăm de minunea vieții. Suntem aici într-o continuă lecție și poveste de iubire. De când ne naștem pornim în căutarea iubirii. Cădem, ne ridicăm, rănim, suntem răniți, ne umflăm, ne dezumflăm. Când în sfârșit am învățat să iubim curat, Doamne ne ia la El pentru ca nimeni și nimic să nu mai murdărească acea iubire. 
Iartă, iubește, binecuvântează, ești o minune! 
Bucură-te, suflete! Această clipă nu se mai întoarce niciodată! Viaţa pe care o trăim este rugăciunea pe care o oferim lui Dumnezeu."

cizmele de cauciuc achiziţionate de curând, cu care vreau să-nfrunt ploaia din toamna asta :)

pisicile de orice fel :) - astea-s croşetate şi foarte haioase, admirate pe Flickr

dovleceii pe care i-am cumpărat din Kaufland; sunt comestibili, dar eu o să-i folosesc pentru decor :)

crucea pe care am primit-o în dar de la mama, adusă tocmai din Corfu, de la Sfântul Spiridon şi pe care am aşezat-o cu drag mare în colţul cu icoane

Să aveţi o duminică frumoasă şi senină!

Mozaic de septembrie. Şi gânduri

Septembrie a fost o lună plină cu de toate. Poate prea plină (pentru că după câte-un episod de ăsta de plinătate, mă resimt...), dar a fost o lună frumoasă, un început de toamnă minunat. 
Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru soare şi pentru vremea bună, pentru fructe, pentru legume, pentru belşugul din cămară. În curte/grădină nu cultiv nimic, numai buruieni, atunci când n-am vreme să le scot din straturile cu flori, câteva tufe de rabarbăr (aşa i se spune la noi rubarbei), ceva pătrunjel pentru frunze şi nişte leuştean. Dar am gospodărit cu ce-am găsit pe piaţă şi sunt foarte mulţumită. 
Tot în grădină am doi piersici de vie, răsăriţi aşa, pur şi simplu - unuia i se coc fructele mai timpuriu, altuia abia pe vremea asta - aflaţi acum cam în al treilea an de rod şi care s-au întrecut în dărnicie, astfel încât am mâncat piersici parfumate pe săturate şi am făcut şi câteva borcănele de gem buuuun-bun :).
În 15 septembrie s-au împlinit trei luni de când tata s-a suit la Cer...îmi lipseşte-atât de mult, mi-e atât de dor...mi-s atât de vii în minte şi-n suflet imaginile cu el din vremurile lui bune, dar şi din vremea suferinţei şi parcă ieri s-au întâmplate toate câte le-am trăit...
În toamna asta cel mai greu mi-a fost să cobor în pivniţa de-acasă şi să văd pe rafturi borcanele şi sticlele de anul trecut, care purtau toate etichete scrise de mâna lui, ordonat, citeţ, cu scris frumos, cu litere egale, înclinate spre dreapta, perfecte, parcă ştanţate...
Nu cred că voi lepăda vreodată povara asta a durerii, poate doar o voi aşeza, din când în când alături, la vreo răscruce de drum, pentru ca s-o potrivesc mai bine şi s-o pot apuca mai uşor.
Timpul vindecă rănile, da, ştiu asta din alte dureri trecute, dar îţi lasă în amintirea trecerii dorul, ca un semn...

O cafea în aşteptare. Pentru iubitorii de animale :)

Bună dimineaţa la cafeluţă!
Dacă nu poate ajunge la voi aroma proaspătă şi delicioasă, mă gândesc că sigur va ajunge mesajul şi buna dispoziţie :)

Sursa Google

Un bărbat a scris o scrisoare şi a trimis-o pe adresa unui hotel mic şi cochet din vestul Statelor Unite, pe care intenţiona să-l viziteze în concediu. Iată ce a scris el în scrisoare:

"Doresc să poposesc în hotelul dumneavoastră câteva zile, însă aş dori foarte mult să îmi aduc şi câinele. Este un animal bine dresat şi foarte cuminte. Credeţi că aş putea dormi cu el în cameră?"

Bărbatul a primit prompt răspunsul de la propietarul hotelului:

"Am condus acest hotel timp de foarte mulţi ani şi niciodată nu mi s-a întâmplat ca vreun câine să-mi fure prosoapele, aşternuturile, tacâmurile sau tablourile de pe pereţi.

Nu a trebuit să arunc niciodată un câine în stradă în miez noapte pentru că beat fiind, făcea scandal şi îi deranja pe ceilalţi clienţi. Şi nici nu mi s-a întâmplat niciodată ca un câine să se furişeze şi să fugă pentru a nu-şi plăti cazarea. 

De aceea, câinele dumneavoastră este binevenit în hotelul meu. Mai mult de atât, dacă garantează pentru dumneavoastră, veţi fi binevenit şi dumneavoastră!"

(Karl Albrecht şi Ron Zenke, Sevice America)

Săptămână cu bucurii tuturor!

Dor de vară...

:)

Acrilic pe pânză 35/45cm

5 lucruri de sâmbăta asta

Astăzi a fost o zi pe care am petrecut-o în cea mai mare parte în curte, bucurându-mă cam până după prânz de un soare generos, aşa că lucrurile frumoase surprinse de acolo sunt. După roşul viu al florilor ai zice că toamna-i departe. Şi albinele erau în mare agitaţie, numai Argo, câinele lui Ştefan, fratele meu, dormita ca iarna, la gura sobei...

Mai multe despre "5 lucruri de iubit sâmbăta" găsiţi la Ana.

Să avem o duminică frumoasă, 
plină de pace!

O cafea în aşteptare. Primejdia înălţimii

Era începutul anului cînd am aşezat în paginile blogului ideea unei "cafele în aşteptare", venită în chip de poveste cu câte-o postare, la începutul săptămânii, lunea. 
Am scris o vreme, apoi m-am oprit - nu, nu mi s-a golit tolba, poveşti frumoase sunt cu grămada, slavă Domnului - m-am lenevit însă la alesul şi aşezatul lor aici, pe blog.
Mă gândesc să încep din nou şirul postărilor la "Cafea pentru prieteni", că tot vine toamna şi poveştile sunt numai bune de savurat, ca şi cafelele fierbinţi, în dimineţi răcoroase, ca să ne-ncălzească sufletul.

S-avem poftă!

Sursa-Google

Aţi auzit multe despre primejdiile ascensiunilor pe munte, vara nu trece fără ca ziarele, radiourile şi televizoarele să nu aducă ştirea vreunei nenorociri petrecută în munţi. 
Avalanşe, prăbuşiri, neguri, alunecări de costişe, iată câteva din primejdiile de care auzim mai des. Cea mai mare primejdie însă, la orice căţărare pe stânci, este ameţeala. Dacă drumeţul s-ar uita liniştit la peretele înalt al stâncii pe care caută să urce, poate c-ar ajunge sus teafăr. 
Ceva îl atrage însă să privească în jos, spre locuinţele oamenilor, să vadă cât de departe a ajuns, cât de sus pluteşte de-asupra lumii de-acolo, din văi. Dar numai ce şi-a întors privirea şi o putere vrăjită parcă îl trage în prăpastia cea grozavă, îşi pierde cumpătul şi în câteva clipe se rostogoleşte în hăurile pe care le urcase ceasuri întregi.
Dar nu numai la urcarea pe munte e aşa. Când omul râvneşte să se facă mai bun, mai curat, să se ridice de-asupra văii negre a dorinţelor josnice, sus, pe culmile înalte ale stăpânirii de sine, primejdii grele îl pândesc. 
Primejdia unei căderi e mare când omul nu priveşte drept înainte, la ţinta lui înaltă, ci se uită înapoi, spre a se mândri văzând cât de mult a luat-o înaintea celorlalţi.
Cine vrea să se facă mai bun, nu trebuie să se uite niciodată înapoi, în jos, spre a se bucura de înălţarea deasupra altoara, altfel îngâmfarea se apropie de dânsul, ca şi ameţela, şi îl trage fără nădejde de scăpare în adâncuri. 
Căci încălcarea virtuţii e căderea cea mai grea ce poate ajunge pe om. Zadarnică e atunci înălţimea la care s-a urcat: se prăbuşeşte în prăpastia întunecoasă a unei inimi de gheaţă şi vreme îndelungată este pierdut pentru piscuri...

(Povestire după Forster, scriitor şi critic literar englez)