4 octombrie 2014

5 lucruri care îmi plac sâmbăta asta


Ana a dat startul unui "joc" drăguţ: "5 Things I love Saturday", iar lucrurile care mi-s dragi sâmbăta asta sunt:

un cuvânt superb, aflat la părintele Hrisostom Filipescu:

"Să învățăm să iubim, să iertăm, să ne bucurăm de minunea vieții. Suntem aici într-o continuă lecție și poveste de iubire. De când ne naștem pornim în căutarea iubirii. Cădem, ne ridicăm, rănim, suntem răniți, ne umflăm, ne dezumflăm. Când în sfârșit am învățat să iubim curat, Doamne ne ia la El pentru ca nimeni și nimic să nu mai murdărească acea iubire. 
Iartă, iubește, binecuvântează, ești o minune! 
Bucură-te, suflete! Această clipă nu se mai întoarce niciodată! Viaţa pe care o trăim este rugăciunea pe care o oferim lui Dumnezeu."

cizmele de cauciuc achiziţionate de curând, cu care vreau să-nfrunt ploaia din toamna asta :)


pisicile de orice fel :) - astea-s croşetate şi foarte haioase, admirate pe Flickr




dovleceii pe care i-am cumpărat din Kaufland; sunt comestibili, dar eu o să-i folosesc pentru decor :)


crucea pe care am primit-o în dar de la mama, adusă tocmai din Corfu, de la Sfântul Spiridon şi pe care am aşezat-o cu drag mare în colţul cu icoane







Să aveţi o duminică frumoasă şi senină!




20 de comentarii:

  1. Cuvantul absolut minunat, crucea foarte frumoasa...Am si eu o pereche de cizme asemanatoare ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să fie comode cizmuliţele, că au drum mult de făcut! :)

      Ștergere
  2. Toate lucrurile sunt tare faine.Chiar m-ai facut sa-mi placa si mie totul.O seara faina Mariana draga!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, dragă Corina, seară cu pace!

      Ștergere
  3. Hrisustom Filipescu, tare mi-e drag cum mangaie cu cuvantul! Cizmulitele sa le porti sanatoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult!:*
      De câte ori îl citesc pe părintele Hrisostom mi se-naripează sufletul!

      Ștergere
  4. “Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale !” .... "Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte" Ps.138
    o toamnă minunată iți doresc, plină de bucurii ... să aduni multe lucruri minunate :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru gând şi pentru versete, Florin! Paslmul 138 îmi place foarte mult şi mie...Ce tainică şi ce frumoasă alcătuire-a a omului şi-a lumii...

      Ștergere
  5. Faine toate lucrurile care ţi-au plăcut în această săptămână! Mulţumim că le-ai împărtăţit cu noi :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumos fragmentul de la inceput ...
    Sa porti sanatoasa cizmulitele!
    Tare mi-ar placea si mie vreo cateva pisici crosetate, sunt atat de dragute, numai bune de strans in brate de copii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, îs drăguţe pisicile, mi-ar place să ştiu să croşetez aşa ceva! :). Am avut ursuleţi croşetaţi, dar s-au stricat, s-a deşirat lânica, poate au prins ceva molii, nu ştiu...

      Ștergere
  7. crucea superba!!!! si cizmulitele sa le porti sanatoasa! cuvantul atat de frumos!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, tare îmi place şi mie crucea, o tot privesc.
      Cuvintele părintelui Hrisostom mereu sunt pe sufletul meu...

      Ștergere
  8. Mariana, te imbratisez si mi-e dor de tine!
    A scris si aseara mesaj dar nu s-a publicat...Mi-s dragi cizmulitele tale si nici pisicile nu-s de neglijat!Cum mai esti?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eli, scumpa mea dragă, te îmbrăţişez şi eu, îmi sunteţi în gând mereu.
      N-am găsit celălalt mesaj, am căutat şi în spam, posibil să nu se fi transmis.
      Sunt bine, slavă Domnului, e mult de lucru la serviciu şi zilele trecute am avut şi ceva acte şi hârtii de pus la punct, aşa că am umblat toată săptămâna, de dimineaţa până seara. Dar le-am rezolvat, slava Domnului.
      Încep să mă obişnuiesc cu toamna care nu-mi prea place, în rest, toate bune...
      Te îmbrăţişez strâns...şi mi-e dor de voi toţi!

      Ștergere
  9. Faine cizmuliţele şi utile în acest anotimp! Pisicile arată bine de tot! Crucea e tare deosebită!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails