Luna lui Gustar mi-a adus călătorii, mi-a apropiat oameni, mi-a descoperit locuri şi taine, mi-a dăruit bucurie în mare parte a zilelor ei. Bucurie simplă, nefăţarnică, venită de dinafară, dar şi de dinlăuntru.
Şi despre bucurie şi la Petru Creţia, la care revin iarăşi...
" Bucuria nu depinde mijlocit şi supus de împrejurări, ea este o putere vie a sufletului şi îşi trage forţa din propria ei estenţă. Ea ştie să aleagă şi puţinul bine cât se află într-o stare de lucruri şi să-l aşeze mai presus de tristeţe, făcându-şi din floare grădină.
O vorbă bună, o înseninare a cerului, un râs de copil, un gest de prietenie, un act de îndemânare sau de isteţime, o delicateţe a cuiva, mirosul zăpezii, o amintire fugară îi ajung.
Sufletul capabil de bucurie este bogat, cuprinzător şi cald, deschis către ale lumii şi către semeni.
Şi, dincolo de orice bucurie anume, mai este simpla bucurie de a fi, de a te afla în lume şi nu în nefiinţă, de a trăi, făptuind şi îndurând, de a simţi cum se perindă, schimbătoare, amintirile şi anii, de a fi părtaş la vremea ta şi a vedea ce se mai întâmplă, de a trăi în aşa fel ca moartea ta să fie ca desprinderea şi căderea la soroc a unui fruct copt şi plin de bună sămânţă în viaţa lumii."
(Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului, Humanitas 2011)
Şi despre bucurie şi în imagini...
Mulţumim, Irina!
