20 octombrie 2014

O cafea în aşteptare. Pomul generos


Bună dimineaţa la cafeluţă!

Începe o săptămână nouă, sper să fie încă o săptămână de toamnă frumoasă.
Dacă toate toamnele ar fi ca cea de anul acesta, generoasă în soare auriu şi blând, cu ploi puţine, cu după-amiezi calde, mai-mai că aş reuşi să mă împrietenesc, în cele din urmă, cu acest 
anotimp :).
Şi la început de săptămână nouă, un gând: aş vrea să stărui în amintire şi rugăciune pentru cei care, de-a lungul vremii, într-un fel sau altul, mi-au făcut bine...



Era odată un pom mare şi puternic ce prinsese drag de un copil. 
 Copilaşul venea zilnic să îl vadă, aduna frunze, împletind cu ele cununi, se căţăra pe trunchiul său falnic şi se legăna agăţat de crengi. Se jucau împreună de-a v-aţi-ascunselea, iar când flămânzea de-atâta joacă, copilul se sătura cu fructele sale dulci. Când era obosit, adormea la umbra pomului, în vreme ce frunzişul îi şoptea un cântec de leagăn.
...şi copilul îndrăgea din toată inima pomul. Iar pomul era din cale-afară de fericit.
Timpul trecea, iar copilul crescu flăcăiandru; pomul rămânea ades singur, ducând dorul băiatului. 
Într-o zi, copilul veni să vadă pomul. Bucuros, acesta îi spuse:
 - Vino, copile! Caţără-te pe trunchiul meu, leagănă-te de ramurile mele, joacă-te la umbra mea şi fii fericit!
 - Sunt prea mare de acum ca să mă mai joc, răspunse copilul. Am alte vise...vreau să-mi cumpăr câte ceva, vreau să petrec. Am nevoie de bani. Poţi tu să-mi dai bani?
 - Îmi pare rău, răspunse pomul, dar eu nu am bani. Eu am doar frunze şi fructe. Dar culege-mi fructele, copile, apoi du-te şi le vinde în oraş. Aşa vei face rost de bani.
Copilul se căţără în pom şi culese toate fructele. Iar pomul se simţi fericit. 
Trecu multă vreme şi copilul nu se mai întoarse, iar pomul era tot mai trist.
Într-o bună zi, copilul apăru din nou şi pomul nostru, fremătănd de bucurie, îi spuse:
 - Apropie-te, copile, caţără-te pe trunchiul meu, leagănă-te de ramurile mele şi fii fericit!
Iar copilul, care era acum un tânăr chipeş, îi răspunse:
 - Acum nu am timp pentru asta, am alte vise. Vreau să mă căsătoresc, am nevoie de o casă unde să mă aşez cu soţia mea. Poţi tu să îmi dai o casă?
 - Eu nu am aşa ceva, zise pomul, casa mea este codrul, dar am crengi falnice pe care le poţi tăia şi poţi să-ţi construieşti o casă. 
Copilul tăie toate crengile pomului şi plecă. Iar pomul se simţi fericit.
Trecură veri şi ierni peste pomul nostru, dar copilul nu mai veni pe acolo. Atunci când se întoarse însă, pomul fu atât de fericit, încât abia mai putea vorbi:
 - Vino, copile, îngăimă...vino să te joci!
 - Sunt prea plictisit şi prea obosit pentru ca să mă joc, răspunse copilul. Vreau o barcă pentru a fugi departe de lume. Poţi tu oare să îmi dai o barcă?
 - Nu, nu am barcă, dar taie-mi trunchiul şi fă-ţi una. Aşa vei putea pleca departe, în lume şi vei fi fericit.
Copilul tăie degrabă trunchiul şi îşi făcu o barcă. Iar pomul se simţi fericit.
După foarte multă vreme, copilul se întoarse iarăşi. 
 - Îmi pare rău, copile, şopti pomul, dar nu mai am nimic să-ţi dau...Nu mai am fructe...
 - Dinţii mei nu mai sunt aşa de puternici ca să poată mânca fructe, spuse copilul.
 - Nu mai am crengi ca să te poţi legăna...
 - Sunt prea bătrân ca să mă mai prind de crengi, răspunse copilul.
 - ...nici trunchi nu mai am, ca să te poţi căţăra.
 - Sunt prea ostenit ca să mă mai caţăr!
 - Îmi pare rău, oftă pomul...doresc foarte mult să-ţi dăruiesc ceva, dar nu mai sunt decât o biată buturugă bătrână.
 - De acum nu mai am nevoie de mare lucru, rosti copilul, nu vreau decât un locuşor liniştit unde să mă aşez la odihnă. Mă simt tare obosit.
 Pomul se însenină dintr-o dată:
 - Ei bine, atunci nici nu-ţi trebuie mai mult decât o buturugă bătrână...Vino, copile, aşează-te şi te odihneşte!
Iar copilul asta şi făcu, fără să mai stea pe gânduri.
Şi pomul se simţi fericit.

(După o povestire de Shel Silverstein)



8 comentarii:

  1. Of, prea trista povestea :(
    Copilul a fost asa de egoist, doar a luat si n-a dat nimic inapoi, niciodata. Nici macar putina dragoste. Chiar si cand era mic il indragea numai din interes. Dar copacelul era prea bun ca sa astepte vreo rasplata sau macar sa se gandeasca la asta, il primea mereu cu acelasi spirit de jertfa si bucurie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E tristă povestea, da...şi se întâmplă şi în viaţă, lângă noi, atât de des...Pentru sufletele mari, bucuria de a dărui bucurie altora e suficientă şi poate să fie singura răsplată..."şi pomul se simţi fericit..." .

      Ștergere
  2. frumoasă povestea, și tristă puțin, și cu tâlc ...
    mulțumiri pentru cafeluță! gânduri dragi din Apuseni :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Florin, întorc gândurile şi salutările către Apuseniul cel frumos! :)

      Ștergere
  3. Mariana, te imbratisez, draga mea!
    "Vad" un scantei de tristete in sufletul tau cald...Mi-e dor de tine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te îmbraţişez cu sufletul şi cu dor şi îţi mulţumesc...Sunt binişor...chiar şi cu scânteiul acela de tristeţe pe care l-ai ghicit.

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails