15 septembrie 2014

O cafea în aşteptare. Primejdia înălţimii


Era începutul anului cînd am aşezat în paginile blogului ideea unei "cafele în aşteptare", venită în chip de poveste cu câte-o postare, la începutul săptămânii, lunea. 
Am scris o vreme, apoi m-am oprit - nu, nu mi s-a golit tolba, poveşti frumoase sunt cu grămada, slavă Domnului - m-am lenevit însă la alesul şi aşezatul lor aici, pe blog.
Mă gândesc să încep din nou şirul postărilor la "Cafea pentru prieteni", că tot vine toamna şi poveştile sunt numai bune de savurat, ca şi cafelele fierbinţi, în dimineţi răcoroase, ca să ne-ncălzească sufletul.

S-avem poftă!


Sursa-Google

Aţi auzit multe despre primejdiile ascensiunilor pe munte, vara nu trece fără ca ziarele, radiourile şi televizoarele să nu aducă ştirea vreunei nenorociri petrecută în munţi. 
Avalanşe, prăbuşiri, neguri, alunecări de costişe, iată câteva din primejdiile de care auzim mai des. Cea mai mare primejdie însă, la orice căţărare pe stânci, este ameţeala. Dacă drumeţul s-ar uita liniştit la peretele înalt al stâncii pe care caută să urce, poate c-ar ajunge sus teafăr. 
Ceva îl atrage însă să privească în jos, spre locuinţele oamenilor, să vadă cât de departe a ajuns, cât de sus pluteşte de-asupra lumii de-acolo, din văi. Dar numai ce şi-a întors privirea şi o putere vrăjită parcă îl trage în prăpastia cea grozavă, îşi pierde cumpătul şi în câteva clipe se rostogoleşte în hăurile pe care le urcase ceasuri întregi.
Dar nu numai la urcarea pe munte e aşa. Când omul râvneşte să se facă mai bun, mai curat, să se ridice de-asupra văii negre a dorinţelor josnice, sus, pe culmile înalte ale stăpânirii de sine, primejdii grele îl pândesc. 
Primejdia unei căderi e mare când omul nu priveşte drept înainte, la ţinta lui înaltă, ci se uită înapoi, spre a se mândri văzând cât de mult a luat-o înaintea celorlalţi.
Cine vrea să se facă mai bun, nu trebuie să se uite niciodată înapoi, în jos, spre a se bucura de înălţarea deasupra altoara, altfel îngâmfarea se apropie de dânsul, ca şi ameţela, şi îl trage fără nădejde de scăpare în adâncuri. 
Căci încălcarea virtuţii e căderea cea mai grea ce poate ajunge pe om. Zadarnică e atunci înălţimea la care s-a urcat: se prăbuşeşte în prăpastia întunecoasă a unei inimi de gheaţă şi vreme îndelungată este pierdut pentru piscuri...

(Povestire după Forster, scriitor şi critic literar englez)


8 comentarii:

  1. Frumoasa si adevarata povestea de azi.Deci sa luam aminte.
    O zi faina Mariana draga! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Povestea faina, daca am privi numai in sus, am tot urca chiar si foarte incet; imaginea de profil imi place f tare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O dată mai mult avem motive să privim în sus...Sf. Apostol Petru, când a privit în jos, s-a afundat în valuri...
      Mulţumesc, zi frumoasă!

      Ștergere
  3. interesantă idee - ''cafele în aşteptare''! adevărate şi instructive sfaturi în povestire! îţi doresc , cu drag, o săptămână plină de realizări!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, o săptamână binecuvântată şi ţie şi multă putere de muncă!

      Ștergere
  4. Ce dor imi era de cafeluta ta inteleapta! Pup, fata frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te-mbrăţişez cu drag, draga mea!
      Să ştii că m-am gândit la tine şi la comentariul tău lăsat la una din postările trecute, în care îmi aminteai de cafeluţă...:)

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails