1 noiembrie 2012

Amintiri şi drag de Cuviosul David


O, robule al lui Hristos, Cuvioase David, la tine alergăm acum, în vremea necazului.Valurile ispitelor s-au ridicat asupra noastră şi norii deznădejdii vor să ne înfricoşeze. Dar avem credinţă că nu ne vei lăsa să fim biruiţi de puterile diavoleşti. 
Vino în ajutorul noastru, cum ai venit în ajutorul atâtor oameni întristaţi. Vino în ajutorul nostru, cum ai venit în ajutorul mulţimii de bolnavi. Vino în ajutorul nostru, cum ai venit ori de câte ori ai fost chemat cu credinţă de către cei care mai apoi s-au bucurat de minunile tale. 
Şi chiar dacă şi în acest ceas al rugăciunii vrăjmaşul diavol se luptă să ne strecoare în suflete duhul îndoielii şi al necredinţei, noi cu smerenie mărturisim puţinătatea credinţei noastr, dar mărturisim şi nădejdea pe care o avem în mijlocirile tale.
A strigat oarecând către Hristos tatăl copilului chinuit de diavol: "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!". Aşa srtigăm şi noi acum: credem, Cuvioase David, ajută necredinţei noastre! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, să fim tari în credinţă şi să punem cele cereşti înaintea celor pământeşti. Şi ducând lupta cea bună pentru mântuire, să îşi mulţumim în toate zilele vieţii noastre că te avem grabnic ajutător şi ocrotitor şi să lăudăm până la suflarea cea mai de pe urmă Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(Acatistul Sfântului David din Evvia) 




Cu gândul şi cu tot dorul am fost şi eu astăzi la prăznuirea Sfântului, în Biserica sa de lângă Rovies, cea învăluită în mireasmă de pini şi tămâie şi-n cântări îngereşti. 

 Apoi am alergat la "sertarul" cu poze, de unde le-am scos pe cele câteva care au rămas nearătate aici








 
   
Mi-am amintit apoi cu drag o mulţime de locuri frumoase, din nou prilej de mulţumire Sfântului că ne-a adus acolo şi Bunului Dumnezeu pentru măreţia şi frumuseţea lucrurilor Sale
Anul trecut, la întoarcerea de la Cuviosul David, ne-am oprit în micul port Limni să ne luăm porţia de apus de soare...
Deşi era ora la care localnicii ieşeau la plimbarea de seară, totul era tihnit şi plin de pace, anume parcă să nu ne strice liniştea cu care coborâserăm de la Sfântul. 
Pe un ponton, un tată şi un fiu pescuiau. 
În zare, mare şi bărci şi ţărmuri şi pădure se contopeau, topite-n lumina roşiatică de-amurg. 
Ca o rugăciune...Ca o lumină de candelă înaintea icoanei Cuviosului...
 

















 Iosefinei şi lui Dan...Ca-ntr-un gând să mărturisim...


10 comentarii:

  1. Bună dimineaţa, Mariana.
    De când am aflat de Sfântul David, mi-a intrat în inimă. Mulţumesc pentru imaginile postate, mi-au bucurat inima.
    O zi minunată, draga mea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Tare mult imi plac fotografiile!

    Eu am uitat de ziua Cuviosului David si-mi pare rau. Stiam ca e in noiembrie, dar nu m-am ingrijit sa-mi intiparesc in minte data exacta.
    [Tot de pe blogul tau am aflat prima data de Cuv. David, de la postarea cu "pachetelul de la Sfinti", atunci cand ai primit daruri de la Sf. Ioan Rusul + o iconita micuta si frumoasa a Cuviosului David]

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maria, mă bucur că-ţi plac fotografiile şi mă bucur că ai prins drag de Cuviosul David, e un sfânt minunat. Şi e prieten bun cu Sfântul Ioan Rusul! :)
      Doamne ajută, te îmbrăţişez!

      Ștergere
  3. Buna ziua, Mariana! Ma bucur ca mai sunt oameni frumosi, asa ca tine. Iti voi urmari postarile cu drag. Calde imbratisari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne ajută, Mariana!
      Mulţumesc că mi-ai fost oaspete, te aştept cu drag oricând!
      Bucurie!

      Ștergere
  4. Ce frumos articol, Mariana!! Te imbratisez cu mult-mult drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana, ce surpriză să te aflu aici! :)
      Mulţumesc că ai trecut, te îmbrăţişez şi eu tare! Bucurie!

      Ștergere
  5. Iti multumesc tare mult... In seara aceasta o intrebam pe Iosefina daca a mai vorbit cu tine. Si ii spuneam ca esti printre prietenii cu care, daca ne auzim azi dupa o "tacere" de cateva luni, vorbim ca si cum nu ne-am fi auzit de ieri... Pentru mine aceasta este o cheie a prieteniei cu radacini adanci si cred ca se intampla cu cei dragi cu care, desi nu vorbim des, tinem legatura in duh si in rugaciune.
    Altfel, nadajduiesc ca la anul sa ne inchinam impreuna cu Alin la Sf. Nectarie, la Sf. Ioan Rusul si la Sf. Cuv. David :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi mulţumesc şi eu pentru semn şi pentru gând şi pentru părtăşie...pentru voi.
      Să rânduiască Domnul şi Sfinţii noştri dragi să vă ostoiţi dorul adânc acolo, în casele lor minunate şi primitoare.

      Vă îmbrăţişez în gând şi în rugăciune!

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails