26 octombrie 2012

Acasă la Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir


Sfântul Dimitrie s-a născut şi a vieţuit în cetatea Thesalonicului în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu, tatăl său fiind însuşi voievodul cetăţii. De teama prigoanelor pornite împotriva creştinilor, părinţii şi-au botezat în taină feciorul în credinţa creştină şi s-au îngrijit ca acesta să dobândeasca tainele dreptei credinţe şi deprinderile unei vieţuiri în cinste şi demnitate.
Găsit vrednic de urmat tatălui său după ce acesta a părăsit vremelnica viaţă, Dimitrie a fost chemat de însuşi Maximian împăratul la conducerea cetăţii.
Însă în curând credinţa şi gândurile creştine ale tânărului voievod au fost mărturisite prin fapte şi au fost cunoscute de împărat, care a ordonat prinderea şi aducerea lui Dimitrie în temnniţă, unde, mărturisind până la capăt credinţa în Dumnezeu Cel Unul, a fost însuliţat şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.

În vara aceasta, a rânduit Domnul să ajung la Thesalonic şi să mă închin şi să mă rog Sfântului în casa sa, în locul în care a fost întemniţat, a pătimit şi s-a jertfit, în locul din care de la începutul anilor 300 după Hristos, când Sfântul a fost martirizat şi până astăzi izvorăşte nu numai mir, ci izvorăsc biruinţi şi binecuvântări tuturor celor care îl cheamă în ajutor prin rugăciune. 


 Biserica Sfântului Dimitrie - Thesalonic, Grecia




Sfintele moaşte, izvorâtoare de mir şi bucurie


 

Mormântul Sfântului Dimitrie, aflat într-una dintre cele cinci abside ale Bisericii, în care a sălăşluit cinstitul trup izvorâtor de miresme până la mutarea în raclă.


 Cripta subterană din subsolul Bisericii Sfântul Dimitrie este locul în care se pare că a fost întemniţat şi mai apoi martirizat Sfântul. Bucăţile şi ansamblurile de piatră descoperite de arheologi au fost identificate ca fiind piese dintr-un altar şi dintr-un baptismariu, dar şi alte obiecte şi bucăţi de piatră cu însemne creştine.




 Biserica din catacombe...


Undeva în stânga altarului, deasupra întrării în biserica subterană, sunt aşezate moştele Sfintei Muceniţe Anisia fecioara, care a plătit cu moarte mucenicească credinţa în Hristos tot în vremea împăratului Maximian, asemeni Sfântului Dimitrie, dimpreună cu care se bucură şi în Biserica pământească, dar mai cu seamă în cea cerească.





 

14 comentarii:

  1. Foarte iti multumesc pentru tot !

    Bucurie!

    RăspundețiȘtergere
  2. Un popas delicat...
    Multumesc Mariana!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos , chiar daca poate nu voi ajunge niciodata sa vad aceste frumuseti, am totusi ocazia sa le vad prin intermediul fotografiilor postate de tine .Iti multumesc. Maria

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maria, mă bucur dacă ţi-am pricinuit bucurie cu fotografiile mele!
      Să rânduiască Domnul să ajungi şi tu...pe mine Grecia mă atrage ca un magnet!

      Ștergere
  4. Iti multumim Mariana, ca ai impartasit aceste locuri minunate cu noi;numai vazand pozele ma incearca bucuria si emotia!Sa iti dea Bunul Dumnezeu santate si sa ajungi in multe locuri de suflet!

    RăspundețiȘtergere
  5. Binecuvântate locuri! Sper să ajung şi eu cândva, cu voia Domnului, în Grecia.
    Foarte frumoasă postare! Doamne ajută!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să rânduiască Domnul şi să ajute, Anastasia! Grecia e acel loc în care ai reveni mereu...mie deja mi-e dor! :)

      Ștergere
  6. Mă bucur mult că ai ajuns la Sf. Dimitrie.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails