1 noiembrie 2011

Cuviosul David, Sfântul bun din pădurea de pini


N-aş fi putut nicicum să las să treacă ziua de astăzi fără să vă mărturisesc despre un sfânt minunat şi tare drag mie...

Despre Cuviosul David am mai scris şi aici, însă vreau azi, chiar în ziua prăznuirii lui, să îl "chem" din nou, pentru voi, pentru mine, între rândurile aceastea amestecate cu bucurie şi cu teamă binecuvântată, cu nevrednică mulţumire şi cu lacrimă, cu inimă plină şi cu dor...cu mult dor.

Pentru că aflasem, cu ani buni în urmă, într-o scriere frumos şi adevărat alcătuită viaţa şi minunile sale, pentru că demult jinduiam la a-l cunoaşte, pentru că primisem "solie" de la Sfântul la începutul verii o icoană a sa şi untdelemn de la candela din biserica lui, pentru că Dumnezeu a rânduit ca într-o zi din vara aceasta paşii mei să se poarte, duşi ca de-o călăuză nevăzută, spre patria Cuviosului, o să scriu despre întâlnirea noastră. A Sfântului David cu mine...şi a mea cu el.
A lui cu mine - când după ce l-am strigat în ajutor mi-a tămăduit degrab o colică biliară cruntă, după însemnarea locului dureros cu untdelemn sfinţit de la nestinsa sa candelă, şi a mea cu el - când i-am păşit aievea pragul casei, în Biserica Mănăstirii "Schimbarea la faţă a Mântuitorului" şi i-am cuprins pentru o clipă făptura de duh, îmbrăţişând cu lacrimă şi dor sfintele-i şi doritele-i moaşte.


Drumul spre Rovies părea nesfârşit în torida zi de vară şi odată poposită acolo, am aflat că încă n-am ajuns la destinaţie, mai urmau Paleochori, Damies şi Kalamoudi, sate mici, risipite pe colinele de sub poalele muntelui.
Drumul intrase bine în pădure, urca...O pădure nesfârşită de pini, de cel mai frumos şi crud verde, cu conuri uriaşe şi lacrimi mari de răşină prelinse pe scoarţa crestată (localnicii adună răşina în pungi imense, fixate de trunchiurile copacilor).

Dincolo de verdele ireal al pinilor, slobozit parcă din ei, amestecând culorile - cerul, cu limpezimi de ochi buni, albaştri, adânci.

Ca la un semn, drumul coteşte spre stânga şi pe o ieşitură de deal, îndărătul porţilor şi-a turlelor de piatră, am aflat mănăstirea.




Un părinte bucuros binecuvânta ceva lume ce pleca...mi-a plăcut să cred şi să-mi spun că Sfântul l-a trimis nu să-i conducă pe aceia, ci să ne primească pe noi, căci degrabă ne-a întrebat, fără ca să apucăm a scoate vreun cuvânt, zâmbind cald şi apăsând cu putere mâna dreaptă asupra creştetelor noastre: "Romania...?".


Trecuse vremea Liturghiei şi din trapeză se auzea zarvă de musafiri. Curtea micuţă ce înconjura biserica părea aproape pustie, doar ecoul paşilor străbătea, stingher, văzduhul. La umbră, pe bănci, se odihneau în linişte câţiva pelerini.








Am intrat în biserică şi dintr-o dată, liniştea s-a făcut vie în strălucirile ferecăturilor de-argint şi-a luminii ce mângâia dulce, prin geamurile mici, icoane şi odoare.
Din icoana care întâmpina cea dintâi închinătorii, Cuviosul binecuvânta, măreţ, în picioare. Lângă icoană - lepădate neputinţe omeneşti, cârje, bastoane şi oblojeli, mărturii grăitoare ale minunilor şi vindecărilor ce se petrec mereu în casa Sfântului, de peste 500 de ani încoace.





În faţa altarului, în dreptul icoanei Cuviosului David de pe iconostas, într-un sipet înalt de lemn brodat, închis cu sticlă, lângă alte obiecte de mult preţ, Sfântul Cap al Cuviosului David se odihneşte într-o raclă de argint.
Sfântul nu e plecat nicăieri...e acasă! În vreme de trebuinţă, la sărbători mari şi hramuri dar şi la cererea vreunui bolnav sau necăjit, Sfântul Cap este scos spre închinare în biserică, pentru a plini bucuria celor veniţi să-l cinstească sau să îl roage.

În zilele vieţuirii Cuviosului Iacov Tsalikis
ca stareţ al mănăstirii, Sfântul obişnuia ades să iasă purtat de acesta şi să alerge acolo unde era mare trebuinţă de îndurarea şi minunile sale: în biserici nevoiaşe, la oameni bolnavi, pe câmpuri arse de secetă, în sate cu neînţelegeri şi tulburare sau acolo unde a slăbit credinţa.



N-a fost nevoie ca Sfântul să "iasă" acum pentru mine, îmi venise demult în întâmpinare...L-am aflat în racla de argint închisă în sipet, l-am simţit viu, bun, plin de pace şi lumină, plin de o dragoste care mă copleşea, mă alina, mă tămăduia...
Mă aştepta aşa cum mă aştepta bunica să vin în vacanţe, cum aşteptau mâinile ei să mă apuce şi să mă strângă la piept, înăbuşind în fierbinţeala îmbrăţişării lor tot dorul depărtării.
Oh, Sfinte Davide...cât dor!

Am simţit că timpul se suspendă, că dispare, că mă pot desprinde de tot ce e în jurul meu - de şoapte, de paşi, de sfiala puţinilor închinători ce treceau pe lângă mine pentru a ajunge la raclă. Locul s-a lărgit dintr-o dată şi în biserică am rămas doar eu şi Sfântul meu. Eu spunându-i deopotrivă toată bucuria ce se făcuse şuvoi şi toată durerea ce se stingea, biruită de dragoste, el ascultând şi încuviinţând nevăzut.
Nu ştiu dacă am stat mult sau puţin. Ca de fiecare dată, ajunsă în locuri sfinte, aş mai fi stat. Dar călătoria trebuia pornită...plecam spre alte pământuri.

Sfârşind cu o închinăciune ca o îmbrăţişare prelungă, am sărutat chipul drag şi mâna mereu harnică spre făptuirea minunilor.
Privind din locul de taină al catapetesmei, Sfântul a rămas să ne petreacă şi să ne binecuvinteze...şi să ne aştepte.




De la Cuviosul Iacov Taslikis mi-am luat rămas-bun scurt, preţ de o îngenuncheire, nevrând să-i tulbur pururi-rugăciunea.

I-am mulţumit adânc că mi-a stârnit dor neastâmpărat de aici. Că rugăciunile şi mijlocirile lui şi slujirea lui de-o viaţă înaintea Cuviosului David, cunoscute prin cărţi şi mărturii, au lucrat în sufletul meu dorinţa de a ajunge şi au şi plinit-o...






Mai de preţ însă decât toate înşiruirile mele de aici sunt viaţa şi minunile Cuviosului David, pe care eu le-am descoperit cu bucurie şi uimire în câteva cărţi rămase sufletului meu dragi foarte:
Cuviosul David "Bătrânul", "copilul" Înaintemergătorului, Fericitul Iacov Tsalikis şi Un stareţ sfânt, fericitul Părinte Iacov Tsalikis.
Vă poftesc şi vă rog să le răsfoiţi, sunt sigură că veţi avea în sulfet, după ce le veţi fi citit, bucurie, dor de sfinţi şi de Cer.
Şi gând de mulţumire lui Dumnezeu, Cel multminunat întru Sfinţii Săi!


.

13 comentarii:

  1. Multumesc pentru aceasta postare emotionanta!

    RăspundețiȘtergere
  2. maruska,
    foarte frumos! daca ai facut ca, citind, pana si inima mea de piatra seaca sa lacrimeze, pe Sfantul David si pe pururea insotitorul sau, fericitul Parinte Iacov, ii bucuri nemarginit cu marturia ta. ai grija, sfintii nu ne raman datori, deci pregateste-te sa te intorci in rovies :)
    multumiri. i

    RăspundețiȘtergere
  3. Mariana, m-a uns la suflet postarea ta.Si eu am evlavie si la Sf. David si la Cuviosul Iacov.Te imbratisez,
    Joanna

    RăspundețiȘtergere
  4. Maria, mulţumesc eu, Domnului şi sfinţilor, că m-au lăsat să-i cunosc şi să mă bucur de toate ale lor!

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga mea prietenă, mulţumesc pentru gând, te-mbrăţişez şi eu înlăcrimat, aşezând dorul de departe lângă al tău!

    RăspundețiȘtergere
  6. Joanna, postarea ta e un dar special de la Sfântul David şi de la Cuviosul Iacov pentru mine! Mă bucur mult că ai trecut pe-aici!
    Îmbrăţişări!

    RăspundețiȘtergere
  7. Mariana draga mea, mulţumim pentru că -ţi împărtăşeşti bucuriile cu noi. Tare mă bucur că ai ajuns acasă la Sfântul David şi la Cuv. Iacov! Numai ce am terminat cartea "Cuviosul Iacov" aşa că postarea ta mi-a înbălsămat sufletul.
    Te îmbrăţişez cu drag!
    Andreea

    RăspundețiȘtergere
  8. Andreea, deci şi tu îl "cunoşti" şi îl îndrăgeşti pe Cuvosul Iacov! Să ne întărim cu pilda lui de smerenie şi rugăciune!
    Bucurie!

    RăspundețiȘtergere
  9. Dana dragă, de la sfinţii mei dragi - bucurie!

    RăspundețiȘtergere
  10. nu pot spune decat "superb"

    RăspundețiȘtergere
  11. foarte frumoas postarea...mia atinssufletul si inima:)multi Sfintii mai are ortodoxia si atat de muult avem nevoie de ei!
    Dumnezeu sa-ti binecuvanteze acest weekend!

    RăspundețiȘtergere
  12. Mirela, mulţumesc de vizită şi de gând!
    Domnul să ne dăruiască mereu nădejde şi bucurie prin sfinţi, prietenii Săi!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails