Despre folosinţa celor materiale

Petrecerea alături de Dumnezeu în toate ale Sale şi în tot timpul e desfătare şi bucurie, e luminare şi înţelegere, e mulţumire şi împlinire. Şi sufletul şi trupul se bucură deopotrivă, pentru că Domnul toate lucrurile le-a facut slujitoare nouă, în armonie perfectă, în aşezare blândă, într-o frumuseţe strălucitoare, prevestitoare a frumuseţii lumii noi.

Zilele trecute mi-a picat în mână o cărticică pe care am terminat-o de citit rapid, în câteva zeci de minute: Tito Colliander - Calea asceţilor. O carte scrisă simplu, dar adânc. Din trăire. Din căutare.
Am ales să pun câteva rânduri aici, pentru că s-au potrivit tare bine gândurilor mele de azi...

"Suntem alcătuiţi din suflet şi trup; în felul nostru de a ne purta nu putem face abstracţie de această dualitate. Foloseşte-te, deci, de cele materiale.
De-a lungul anevoiosului tău peregrinaj pe cărarea strâmtă, sprijină-te pe toate cele pământeşti ca pe un toiag, folosindu-te de acestea pentru a-ţi aduce aminte de Dumnezeu: albul zăpezii, limpezimea cerului, ochiul irizat al unei muşte sau căldura focului - orice lucru creat, perceput de simţurile tale să-ţi amintească de Ziditorul a toate.
Dar ajută-te îndeosebi de mijloacele pe care ţi le pune la îndemână Biserica, pentru ca "să vă faceţi acum mădularele voastre roabe dreptăţii, spre sfinţire" (Rom. 6, 19). Întâi de toate Sfânta Împărtăşanie, apoi şi celelate Taine, precum şi Sfânta Scriptură. Biserica îţi dăruieşte totodată şi sfintele icoane ale Maicii Domnului, ale îngerilor şi sfinţilor, rugăciunea la ele, lumânările şi candelele, aghiasma, strălucirea aurului, cântările.

Primeşte totul cu recunoştinţă pentru zidirea şi întărirea ta, spre folosul şi sporirea ta, pe calea pe care o urmezi, ţintind către un ţel mai îndepărtat.
Dacă am primi cu dragoste ceea ce ni se dăruieşte din dragoste, dragostea noastră ar putea deveni mai cuprinzătoare şi mai puternică - or, tocmai acesta este scopul nevoinţelor noastre.

Slujeşte-te de propriul trup ca de un ajutor în luptă. Supune-l şi fă-l să nu mai depindă de toanele omului cel vechi. Fă-l să împărtăşească aceleaşi simţăminte jertfelnice ca şi tine: dacă voieşti să deprinzi smerenia, smereşte-ţi trupul şi apleacă-l la pământ...

Fă-ţi cât poţi de des semnul crucii, care este o rugăciune fără cuvinte. Într-o clipă, nestingherit de încetineala vorbirii, acesta dă grai dorinţei tale de a fi părtaş vieţii lui Hristos, de a-ţi răstigni trupul, de a primi fără cârtire tot ce-ţi trimite Sfânta Treime.

Pentru a construi o casă, trebuie să înalţi o schelă. numai un om puternic nu are nevoie de sprijin dinafară. Dar eşti tu oare un om puternic? Nu cumva eşti cel mai slab dintre cei slabi? Nu cumva eşti doar un copil?"





.