Noaptea de Sânziene

"Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. Nu prea înţeleg cum s-ar putea deschide, dar aşa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Dar probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească..."
(Mircea Eliade - Noaptea de Sânziene)

Frumoasă scriitură...!
Eu nu ştiu dacă în noaptea de Sânziene se deschid cerurile, nu ştiu dacă zânele cele bune coboară în lume să încingă hore, să dea rod holdelor şi puteri nebănuite florilor şi buruienilor, să mărite fetele şi să-i pedepsească pe cei răi. Nu zic că nu mi-ar place într-o astfel de poveste!
Însă cred cu tărie că cerurile se deschid - pentru cei care ştiu cum să le privescă - în fiecare zi!

Atunci, când odată cu zorii, rugăciunea ta străpunge restul nopţii înălţându-se spre cer, da, el, cerul, se deschide pentru tine!
Când cu braţe de dragoste îţi cuprinzi pruncul, sau părintele, sau tovarăşul, cerul se deschide pentru tine!
Când ştergi lacrima cuiva spunând o vorbă bună, când mângâi, când încurajezi, când ajuţi, când iubeşti, cerul se deschide pentru tine!
Când trudeşti pentru cei din jur fără să ţi se pară că ai făcut ceva, când mergi cu prietenul tău nu o milă, cât îţi cere, ci două, când poţi să întorci şi celălat obraz ca să fie lovit, atunci cerul se deschide pentru tine!
Când inima ţi-o deschizi, înflorindă, curată, pentru Hristos, atunci întregul cer frumos, Raiul întreg, vin să locuiască în tine!

Noaptea de Sânziene a mai deschis, cu siguranţă, ceva: pântecul Elisabetei celei sterpe, pentru ca fiul ce-l va fi născut, Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, să ne vestească nouă bucurie mare: "Iată, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!"...