Care pe care...

În ultimul timp, în fiecare zi asist la câte o scenă-două în care unii oameni îi pun la zid pe alţii...îi împroaşcă cu vorbe grele, cu priviri dispreţuitoare, îi califică prin gesturi şi cuvinte de tot felul, îi pun la punct...
Oriunde calci, în magazin, la coadă la taxe, în autobuz, la medic, la vreun priveghi, pe site-uri, toată lumea are de osândit pe cineva...nu mai zic de politică: acolo,"ca la uşa cortului" a devenit un model definitoriu de comportament.
Mulţi dintre aceşti "drepţi" care fac ordine peste tot se declară credincioşi...şi în numele dreptăţii şi-a credinţei pentru care se simt responsabili, acuză mai ceva ca Inchiziţia...

Dar oare cine ne cere nouă aceste dovezi de "mărinimie" şi dreptate? Pentru ce cauză ne risipim zelul? În numele cui vrem să ne impunem? Şi cum o facem? De ce, veşnic, dorim să-i introducem pe toţi oamenii care ne ies în cale în nişte tipare - care ne plac nouă şi ni se pare nouă că li se potrivesc - tipare în care vrem să se desfăşoare aşa, ca traşi cu cheiţa, împlinind toate gândurile, voile şi credinţele noastre?

De fapt, toate demersurile astea spre "îndreptarea" lumii rătăcite prin propriile noastre metode arată nu că suntem buni şi vrednici, ci că ne-am pierdut răbdarea, îngăduinţa, bunătatea, înţelepciunea, omenia...de iubire nu mai zic, că nu sunt sigură c-am avut-o vreodată cu adevărat, ca să avem ce pierde...
Şi mai arată un lucru esenţial, acela că uităm că la Dumnezeu suntem cu toţii egali, fără osebire, aşa cum minunat scrie Sfântul Teofan Zăvorâtul într-una din scrisorile sale :

"La Dumnezeu suntem cu toţi egali...şi El se uită numai la inimă. Precum inima tinde către El, aşa şi El tinde către inimă, indiferent cui aparţine inima aceea...Dumnezeu este peste tot şi vede tot şi ochii Lui mai strălucitori decât soarele sunt.
Pomenirea acestui lucru trebuie să o înrădăcinăm în inimă sau să o unim cu conştiinţa. Iar când sufletul va avea conştiinţa acestui lucru, atunci nu va putea să nu aibă frică de Dumnezeu sau evlavie înaintea Lui, împreună cu grija de a-I fi plăcut prin toate - şi prin cuvânt, şi prin cuget, şi prin gest, şi prin faptă."