13 decembrie 2015

Dor de Nichita


13 decembrie....ziua în care Domnul l-a chemat pe Nichita la El. 
Îl va fi strigat pe numele lui frumos, de Sfânt...îl va fi odihnit de tot zbuciumul, de toată scârba şi de toată durerea. Îi va fi sărutat, înainte de orice judecată, sufletul mare, sensibil şi frumos. 
Şi îmi doresc să îl fi putut ierta şi aşeza cu cei care mult au iubit...

În veci pomenirea lui, pe pământ, în cuvânt...!



Ce bine că eşti 

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare 
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare ca sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pamânt,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Nichita Stănescu 
31 martie 1933 - 13 decembrie 1983



(Grafică - Mircia Dumitrescu, portret realizat pentru Expozitia omagiala Nichita Stănescu, 2013)



4 comentarii:

  1. minunate versuri !
    Dumnezeu să-l odihnească !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ca ti-ai amintit de el! Dumnezeu sa-l odihneasca, ca mult bine a mai facut versului romanesc!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails