13 iulie 2014

Stări


Întotdeauna zilele calde de vară îmi amintesc de copilărie...cer senin nesfârşit, iarbă verde, înaltă, unduită de vânt, câte-o libelulă săgetând aerul cald, de-abia de respirat într-amiază, colbul drumului potolit de stropitoarea care împroşca apa în cercuri mari şi amesteca mirosul de pământ cu izul de ierburi care plutea peste tot în aer. 
În cartierul meu liniştit de margine de oraş, timpul se consuma cu o tihnă desăvârşită, într-un ritual ce semăna a rugăciune...
Cu-atât mai dor mi-e-acum de copilărie cu cât amintirilor despre flori, ierburi, gâze, stropi de apă, joacă, se adaugă alte amintiri...
În cimitirul de pe deluşor, tata se odihneşte lângă bunicii mei iubiţi, părinţii lui. 
Urc aleea spre mormânt şi parcă mai ieri o urcam cu bunica, ce-şi vizita cu regularitate prietenele plecate înaintea ei.
Mai târziu, am urcat-o ca să-i aşezăm, pe rând, pe bunica şi-apoi pe bunicul...
Urc şi mă gândesc că acolo e o parte din copilăria mea, că fiecare mormânt ascunde câte-o amintire...aici e vecina care a învăţat-o pe surioara mea primii paşi, purtând-o prin curte cu un ştergar lung, trecut pe sub braţe, aici e vecinul care avea o mulţime de gâşte şi-un gâscan care mă alerga mereu când mă prindea în curtea "lui", acolo e tanti Anica, cea care făcea cele mai bune plăcinte în cuptor. Aici e colegul meu de şcoală generală, dincolo e fratele unui prieten din copilărie. Acum, în mormântul proaspăt, tata...
Cimitirul e locul unde mereu sunt copil. Pentru că acolo e tata, sunt bunicii şi pentru că amintirile mele cu toţi acei oameni buni, trecuţi la Domnul, vin din copilărie. 
Acolo, în cimitir, pentru un moment, preţ de câteva clipe, timpul se dă înapoi cu repeziciune...amintirile sunt vii, cei de la rădăcina crucilor devin vii şi ei, sunt prezenţă. Nu mi-e teamă, mi-e însă un dor nesfârşit...

E pace, cântă greierii. E cer albastru, e iarbă verde, înaltă. Şi o libelulă săgetează aerul călduţ, cu miros de iarbă cosită...
Mi-e dor, tată! Sunt astăzi 4 săptămâni de când ai plecat...





10 comentarii:

  1. Mariana draga mea, super faina asternere in cuvinte...uite deaceea mie imi place intr-o forma sa merg mereu nin cimitir, acolo unde ne aducem aminte de cei dragi ai nostri. Ce repede trece timpul peste noi...
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe tatal tau!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Corina...şi pe tatăl tău să-l odihnească Domnul...şi pe toţi cei plecaţi ai tăi!

      Ștergere
  2. Of,pe mine ma doare postarea asta! Dorul doar timpul il alina,eu te imbratisez cu toata inima!

    RăspundețiȘtergere
  3. Textul este minunat, dar nu asta vrei sa auzi. Te imbratisez si mi-ar placea sa urc dealul cu tine sa vorbesti despre toti...azi l-am urcat de doua ori (dimineata la prima ora, apoi am revenit acum asupra textului)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Anca...ţi-aş vorbi cu drag, mi-aş potoli din dor...Îţi mulţumesc că-mi eşti alături.

      Ștergere
  4. Mariana...sunt momente grele....dar macar sunt toti aproape de tine, ai unde sa-ti alini dorul....sa te plimbi cu ei....Noi nu avem parte de asta....ii purtam in gand si suflet pe toti. Te imbratisez cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am tot citit postarea cateva zile la rand si n-am gasit cuvinte potrivite - si nici acum nu le am. Comunicarea tacuta a sufletelor e un sprijin, dar e nevoie si de cuvinte ... Iarta-ma, te imbratisez cu drag!
    Cimitirul nu-mi starneste nici mie teama; am realizat ca eu nu mai stiu unde sunt toti ai mei pe la care mergeam cu bunica, in copilarie si ca neaparat trebuie s-o intreb. Mi-e dor sa merg la mormantul bunicului, n-am fost de vreun an; toti ai mei sunt in alt oras, la 150 km.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea Maria, îţi mulţumesc din suflet pentru comunicarea din cuvinte şi din gânduri şi din rugăciune...
      Domnul Dumnezeu să-i aşeze pe toţi dragii noştri cei plecaţi în răcoroase şi veşnic verzi grădini, acolo unde luminează Lumina feţei Sale...
      Te îmbrăţişez!

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails