1 mai 2013

Oglinda


" - Domnule Papaderos, care este rostul vieţii?
A urmat hohotul de râs obişnuit şi toţi au început să se foiască, pregătindu-se de plecare.
Papaderos ridică o mână ca să-i potolească şi mă privi îndelung, întrebându-mă din ochi dacă sunt serios şi văzând în ochii mei că eram, spuse: 
 - Îţi voi răspunde la întrebare.
Scoase din portmoneul din buzunarul din spate o oglindă foarte mică, de dimensiunile unei monede de 25 de cenţi.
 - Când eram mic, pe vremea războiului, eram tare săraci şi trăiam într-un sat îndepărtat. Într-o zi am găsit pe drum nişte cioburi de oglindă. În acel loc fusese un accident cu o motocicletă germană. Am păstrat doar ciobul cel mare şi frecându-l de o piatră, l-am rotunjit. Am început să mă joc cu el şi a început să mă fascineze faptul că puteam reflecta cu el lumină în locuri întunecoase, acolo unde soarele nu pătrundea niciodată, în găuri şi crăpături adânci şi în dulapuri întunecoase. Devenise jocul meu preferat să aduc lumină în cele mai inaccesibile locuri pe care le găseam.
 Am păstrat oglinjoara şi chiar când mă făcusem mai mare, în momentele de răgaz, jocul continua să mă fascineze. Devenind bărbat în toată firea, am ajuns să înţeleg că acesta nu era doar un joc de copii, ci o metaforă pentru rostul pe care-l dădeam eu vieţii. Am ajuns să înţeleg că nu eu sunt lumina şi nici sursa acestei lumini. Dar lumina - adevărul, înţelegerea, cunoaşterea - se află acolo şi va străluci luminând multe cotloane întunecoase numai dacă o fac eu să se reflecte.
 Eu sunt doar un ciob de oglindă al cărui model şi formă nu le cunosc. Totuşi, ceea ce am pot reflecta în colţurile întunecoase ale acestei lumi - în locurile întunecoase din inimile oamenilor - schimbând astfel câte ceva în ei. Poate mai văd şi alţii şi fac la fel.
Acesta este rostul meu. Acesta este rostul vieţii mele."
(Oglinda - Robert Fulghum)
   
  Mi-a plăcut mult această povestioară. Am recitit-o de-a lungul timpului, am trimis-o prietenilor, iar acum mi s-a părut potrivit s-o aşez aici. 
 E vremea potrivită să fim şi noi lumini în aşteptarea Luminii celei mari şi-adevărate. 
 Să prisosească rugăciunea noastră, să se adâncească blândeţea, să se înteţească milostenia înspre cei care aşteaptă. 
 Să nu ne copleşească duhul lumesc care se luptă să acopere şi nerăbdarea aşteptării şi bucuria întâmpinării. 
 Să nu uităm că întâi de toate suntem creştini, suntem ai lui Hristos, care în vremea aceasta pe Sine Se dă pentru Viaţa lumii şi nu putem să pângărim şi să nesocotim acest cutremurător adevăr.

 Lumina lui Hristos luminează tuturor... Să ne facem, dar, făclii întru întâmpinarea Ei!




15 comentarii:

  1. Deosebit...in asteptarea Luminii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Un gand pretios, un margaritar. Multumesc! Maria.

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoase cuvinte! Sa ne ajute Dumnezeu sa raspandim si noi lumina...
    Sarbatori fericite!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Ioan! Sărbători cu pace şi bucurie!

      Ștergere
  4. Mulțumesc din suflet, Mariana.

    RăspundețiȘtergere
  5. Amin! si de la mine...
    Multumesc si eu de postarea frumoasa!
    Ce bucurie as avea sa fim impreuna vreodata de Sfintele Pasti.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnul nu-I zăbavnic în a bucura...cine ştie, poate rânduieşte cândva să ne bucurăm împreună!
      Mulţumesc şi eu! Îmbrăţişări, cu dor!

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails