14 aprilie 2013

Cred, Doamne...


Îmi place mult cuvântul lui Dumnezeu ales de Biserică pentru astăzi - Evanghelia lunaticului (Marcu 9, 17-32). Pare una a provocărilor, căci ne stau înainte cuvintele "de poţi ceva, ajută-ne..." ale tatălui de copil bolnav şi "de poţi crede, toate sunt cu putinţă..." ale lui Hristos. 
Tatăl se îndoia de puterea lui Hristos, ca unul ce trecuse cu siguranţă dintâi pe la doctori, pe la cărturari, pe la ucenicii Mântuitorului, însă fără nicio nădejde de vindecare. Iar Învăţătorul cunoştea în duh această îndoială. 
Tatăl nu credea, căci de prea multă vreme, făcându-şi credinţa punte pe care umbla pentru izbăvirea copilului său, a ostenit în alergări fără să primescă uşurare. Şi duhul rău îl arunca pe copil în apă şi în foc, chinuindu-l.
 Tatăl nu mai credea, dar voia să creadă. Voia să vadă izbăvirea pruncului şi l-a târât cu durere după sine, la Hristos. Cu ultimele pâlpâiri ale credinţei sale slabe, s-a înfăţişat înaintea Celui despre care auzise că vindecă schiopi, orbi, muţi, îndrăciţi, leproşi şi a strigat : "De poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă!...Eu nu pot, Doamne, nici să mai cred...dar Tu ştii...ajută acestei necredinţe!".
Această îndrăzneală a tatălui, această strigare a lui către Hristos îmi dă de două ori putere: puterea de a scăpa mereu în rugăciune la Dumnezeu, chiar şi cu ultimele puteri sufleteşti şi puterea de a recunoaşte necredinţa şi neiubirea mea de Dumnezeu
Îmi dă putere să mă văd aşa cum sunt, cu veşmântul sufletului zdrenţuit de neascultare şi păcat, ostenită de cercetarea multor altor cărări, dar dependentă şi atârnată de El.
Hristos nu vindecă azi doar băiatul de boala lui cumplită, ci îi vindecă şi tatăl de şi mai cumplita necredinţă. Şi asta îmi dă nădejde bucuroasă...

Epilog de gând în duminica de astăzi 
 O.K.-ul primit de tatăl fiului lunatic mă îndemnă să nu mai cer şi aştept de la Dumnezeu lucruri obişnuite, ci să-I cer minuni. Lucruri obişnuite ni se întâmplă mereu (viaţa însăşi e o-nlănţuire de lucruri obişnuite) chiar şi minuni ni se întâmplă zilnic. 
Hristos aşteaptă provocarea noastră. Tot ce trebuie să facem este să cerem, strigând, în rugăciune, credinţa cea împlinitoare de minuni! 




















8 comentarii:

  1. Ce frumos...
    Fa Doamne si pentru mine o minune care pare imposibila pentru mine... ca eu nu pot nimic... si ajuta necredintei mele! Pentru ca cred, Doamne!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "...pacea Ta şi dragostea Ta dăruieşte-ne-o, Doamne, Dumnezeul nostru, că Tu toate ni le-ai dat nouă"...(din Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare).

      Te îmbrăţişez cu drag! :)

      Ștergere
  2. Mariana draga, sa iti dea Hristos minunea pentru care stiu ca te rogi! Imbratisari cu nadejde!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, draga mea Claudia, inimă caldă...Te îmbrăţişez şi eu, cu drag!

      Ștergere
  3. Multumim pentru cuvintele frumoase!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc şi eu pentru trecerea pe-aici!

      Ștergere
  4. da, marie, suntem dependenti de Hrisos in chip eliberator, asa cum spunea si Mucenicul Valeriu cand cerea sa i se ia libertatea care i-a inrobit sufletul.
    sa-ti auda Domnul strigarea in ziua necazului tau si sa-ti trimita tie ajutor din lacasul Sau cel sfant si din Sion sa te sprijineasca pe tine!
    cu noi este Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu dragoste te îmbrăţişez şi-ţi mulţumesc de îmbărbătare!
      Cu noi este Dumnezeu!

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails