Înţelepciunea săptămânii - versetul 26 din 52

Bun găsit la început de săptămână! 

Am cam abandonat bunul obicei al postării versetului de memorat - provocare lansată de Irina - dar ieri, citind în Sfânta Scriptură, mi-a reţinut atenţia un verset pe care vreau să-l scriu şi aici: 

"Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea care vin din Scripturi, să avem nădejde"

Romani 15, 4

Îmi este clar că de multe ori mă comport ca una din cei fără nădejde. Când eşecul mă pândeşte, când sunt nesigură, temătoare, când o stare de boală sau slăbiciune pune piedică elanului meu obişnuit, când ceilalţi mă mâhnesc sau când eu însămi mă mânii, îmi pare că lucrurile vor eşua pentru totdeauna într-o situaţie fără ieşire. Toată bucuria se împrăştie într-o clipă ca un fum şi tristeţea vine...şi vine şi reproşul şi frământarea şi lacrima şi durerea...

Pentru câteva clipe, mă gândesc că sunt singură în această luptă şi că mi-e greu, iar starea aceasta ţine atâta vreme cât uit că nu numai în mâinile mele, în mintea şi voinţa mea stă puterea de a lupta şi birui, ţine atâta vreme cât las deoparte ajutorul venit din înţelepciunea Duhului Sfânt cuprinsă în Scripturi sau neglijez grabnicul folos al mijlocirii Sfinţilor lui Dumnezeu. 

Am redescoperit cu bucurie versetul de la Romani şi m-am gândit că Domnul nostru bun şi milostiv are leacuri pentru toate neputinţele: pentru tristeţe şi durere, pentru teamă şi deznădejde, pentru singurătate şi uitare, pentru rătăcire şi cădere. 

Noi trebuie doar să le primim şi să le folosim cu încredere, căci pentru noi s-au făcut cunoscute, spre povăţuirea noastră, spre ajutor, spre dobândirea răbdării, a mângâierii, a nădejdii care împlineşte toate. 

Update :)
Etichetând versetul, am văzut că este al douăzecişişaselea dintr-un şir de cincizecişidouă...înjumătăţirea anului, aşadar...