Pe "acoperişul Mărginimii". Duminica Mironosiţelor la Mănăstirea Măgura

 Drumul şerpuieşte când prin sate, când pe plaiuri, când anevoios, prin pădure. Şi parcă nu se mai isprăveşte, căci de nerăbdarea popasului am impresia ca merg de mult prea multă vreme. Dincolo de Jina Mărginimii, spre Şugag, pe o costişă lină, însorită, se arată Mănăstirea. Loc de taină şi rugăciune, loc de odihnă şi rucodelie, troienită de ierni grele ori încălzită de soare blând şi auriu, măreaţă ca brazii, dar deopotrivă delicată ca lumina străvezie ce străbate desişul şi freamătul lor. 
Zveltă. Frumoasă. Dârză. Mănăstirea Măgura.
Dinlăuntru, răzbătând în pridvor, glas îngeresc rosteşte Psalmii Utreniei...

 "Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut de dimineaţă. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu..."
Ah, da, de Tine, după Tine, după toate frumuseţile Tale răsărite aici, în vârf de munte, în ascuns de forfota şi ochii nepăsători şi grăbiţi ai lumii...

 Paraclisul Mănăstirii e în sărbătoare, căci Femeile Mironosiţe s-au sălăşluit aici, ocrotitoare, ca să fie povaţă şi întărire pe cale şi bucurie altor purtătoare de miruri şi rugăciune, altor jertfitoare, maicilor de la Măgura. 
Privind, îmi pare că icoana hramului e parcă mai strălucitoare. Ochii Mironosiţelor sunt vii, împletind Lumini la lumina candelei.

 După slujbă şi agapă, pe dealuri, bucuria îşi lucrează, mai departe, starea...Natura însăşi prăznuieşte, liberă, frumoasă, proaspătă.
Cerul şi pământul, fiecare pală de vânt, fiecare fir de iarbă crudă, fiecare ciripit, mestecenii subţiri, încă dezgoliţi, Cindrelul cel din depărtare sau Şureanul cel apropiat, plini de zăpadă, maicile ce suie prin păşune ca şi când s-ar urca la cer...totul se-nvăluie de o fericire dulce, suavă, drăgăstoasă, ca o îmbrăţişare de Maică.

Amintiri din altă primăvară

Am aşteptat primăvara cu dor. Cu neastâmpăr şi cu nerăbdare. Înfrigurată de emoţie şi de răcoare, deopotrivă.
Dar n-a mai fost asemeni cu celelate primăveri ale mele...

E întâia primăvară fără tine, tată!
Ţi-au înflorit lalelele şi narcisele...şi magnolia...a înflorit zarzărul din curtea lui Ştefan şi iarba din lunca de la Cisnădioara e mai verde şi mai dornică de soare ca nicicând. 

Tată, mi-e dor să-mi bucuri primăvara...Mi-e dor de tine, tată! Hristos a înviat!

Mai e puţin...

....puţină aşteptare până când într-o inimă, într-un cuget, într-un glas, într-o bucurie, în dangăt răsunător de clopot, între lumini de făclii se va vesti 

HRISTOS A ÎNVIAT!

Sus să avem inimile!

Inima în Marele Post (8)

Din vistieria nepreţuită a ortodoxiei, din inima unui Sfânt care mult a iubit: Nicolae Velimirovici al Sârbilor, Episcop de Ohrida şi Jicia 

Ştii tu, oare, fiule?...

Ştii tu oare, fiule?

De ce se închid norii când câmpiile sunt însetate de ploaie şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie? Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a turburat şi şi-a lepădat rânduiala. 

Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă? Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere. 

Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară? Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată firea. 

Ştii tu oare, fiule, de ce neamul biruitor rabdă înfrângeri din pricina neînţelegerii din lăuntru şi din pricina vrajbei şi mănâncă pâinea amărită de lacrimi şi urâciune? Deoarece i-a biruit pe vărsătorii de sânge din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei din lăuntru. 

Ştii tu oare, fiule, de ce maica nu îşi poate îndestula fiii? Pentru că, alăptându-i, nu le cântă cântecul dragostei, ci cântecul urii faţă de vecini.

Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii s’au urâţit şi au pierdut frumuseţea străbunilor? Din pricină că au lepădat chipul lui Dumnezeu, care din lăuntru, din suflet, dăruieşte frumuseţe feţei şi au pus pomezi pământeşti. 

Ştii tu oare, fiule, de ce s’au înmulţit bolile şi înfricoşatele molime? Pentru că oamenii au început să creadă că sănătatea este furată de la natură şi nu dăruită de Dumnezeu. Iar ceea ce e răpit cu sila, cu îndoită silă trebuie apărat. 

Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii se luptă pentru pământ şi nu se ruşinează de asemănarea lor cu cârtiţele? Pentru că pământul le creşte prin inimă, iar ochii văd doar ceea ce creşte în inimă. 
Şi pentru că, fiul meu, păcatul prea mult îi

slăbeşte în lupta pentru ceruri. 

Nu plânge, fiule, în curând Domnul va veni şi va îndrepta toate.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Inima în Marele Post, Editura Predania 2010)

Inima în Marele Post (7)

Din vistieria nepreţuită a ortodoxiei, din inima unui Sfânt care mult a iubit: Nicolae Velimirovici al Sârbilor, Episcop de Ohrida şi Jicia 

A şaptea săptămână 

„Să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima

ta.” /Mat. 22:37/

În această săptămână urmează paşii Domnului Hristos şi fii mereu alături Lui, spre deosebire de judecătorii şi chinuitorii Lui. Şi iubeşte-l cu toată inima ta. Mută-te duhovniceşte în acele zile şi în acele întâmplări, şi sărută-i poala şi mânecile veşmintelor, nu îndepărta inima ta de la El. 

Când îi auzi pe prigonitorii Lui cum şoptesc: „Vinovat e”, tu strigă- le în urechi: „Drept e!”. Iubeşte-l pe Cel ce te iubeşte, cu toată inima ta!
Când evreii Îl pălmuiesc, tu întinde mâna ta în apărare şi primeşte palma în locul Lui. Când Îl scuipă, tu spune: Scuipătorilor, ce veţi arunca unii altora în faţă, dacă asupra Lui folosiţi tot scuipatul vostru, toată alcătuirea voastră?
Când Pilat Îl întreabă pe tăcutul Domn: Ce este adevărul?, tu mărturiseşte şi spune: Iată, El este Adevărul dumnezeiesc viu şi întrupat. 
Când ostaşii romani Îl biciuiesc, tu stai lângă El şi spune fiarelor: Fiii lupoaicei, veşnici purtători de moarte, nu biciuiţi pe Mielul lui Dumnezeu cel purtător de viaţă, Care dă viaţă împărăţiei voastre a morţii.
Mergi după El pe Calea Patimilor şi poartă crucea Lui împreună cu Simon Kirineanul şi împreună cu fericita Veronica şterge-i faţa de praf şi sânge şi împreună cu Mironosiţele plângi şi umezeşte-i 
buzele uscate cu un pahar de apă rece şi răcoreşte-i fruntea înfierbântată. Dăruieşte-i întreagă inima ta şi iubeşte-l cu toată inima ta în ceasurile umilinţei Lui.
Când auzi lovitura ciocanului asupra preacinstitelor Sale mâini, tu strigă: Au! Când sânt bătute cuiele în preacinstitele Sale picioare, tu iarăşi vaită-te, ca şi cum fierul s’ar înfige în trupul tău.

Închină-te Preasfintei Sale Maici şi sărută poala şi mânecile veşmintelor sale. Nu-i spune nimic. Nu o întreba nimic. Închină-te încă o dată sfintei sale dureri. Şi încă o dată sfintei sale tăceri. Spune în sine-ţi: Preacinstită Maică, şi eu Îl iubesc cu toată
inima mea.
 Scoate inima ta şi pune-o în trupul Său şi uită de sine. Fii în El şi rabdă ce rabdă El şi cu totul să mori pentru sine. Mori înaintea Lui.

Când Iosif şi Nicodim Îl pogoară în mormânt, tu caută să fii împreună cu El în mormânt. Închipuie-ţi că nu eşti viu în această lume. Ca o umbră să stai undeva aproape de mormânt şi viaţa ta să o priveşti ca fiind în mormânt. Şi îţi va fi dulce, foarte dulce, moartea cu El şi întru El.
Oare cu cât mai dulce va fi învierea cu El şi întru El, când a treia zi te vor lumina îngerii la mormânt?!
Oştenii Împăratului merg înaintea Împăratului, feţele lor-s ca fulgere arzătoare, iar veşmintele albe-s ca zăpada. Iar când îngerii lui Dumnezeu vor lumina în întunericul Golgothei şi în întunericul sufletului tău, atunci te vei simţi ca un om nou.
Şi când, tremurând, vei privi Minunea Minunilor şi nu vei ştii dacă să te ascunzi sau să fugi sau să i te arăţi, iată, El întâiul se va apropia de tine şi ca pe Maria te va chema după nume. Iar când El te va numi prin glasul Lui, ca printr-un fir electric va intra în tine un nou curent, o nouă viaţă, o nouă putere. 
Şi El îţi va întoarce inima ta, ţi-o va da şi pe a Lui. Şi tu, tremurând, vei cădea la picioarele Lui şi, printre suspine, vei striga precum Toma: Domnul Meu şi Dumnezeul Meu, slavă Ţie!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Inima în Marele Post - fragment - Editura Predania 2010)

Inima în Marele Post (5 şi 6)

Din vistieria nepreţuită a ortodoxiei, din inima unui Sfânt care mult a iubit: Nicolae Velimirovici al Sârbilor, Episcop de Ohrida şi Jicia 

A cincea săptămână 

„Au trimis Dumnezeu pre Duhul Fiului său în inimile

voastre, carele strigă: Avva Părinte.” /Gal. 4:6/

De ce ne este rânduit postul? Cred că pentru a ne aminti mai bine obârşia noastră. Ca să ne amintim că nu sântem doar rodul pământului, ci al cerurilor – mai întâi de toate al cerurilor. Ca să ne aducem aminte că sântem neam ales, şi că Tatăl nostru e
însuşi Împăratul cerurilor şi pământului. De ce Maica noastră Biserica Pravoslavnică ne-a rânduit un astfel de post aspru? Fără îndoială, pentru ca să ne întoarcem mintea de la toate măruntele griji zilnice şi să cugetăm la ceea ce e de căpătâi şi cu adevărat contează. Ca să ne amintim obârşia noastră şi adevărata noastră cale şi adevărata noastră patrie.
Ştii tu, fiul meu, de ce Maica noastră Biserica Pravoslavnică ne-a rânduit postul? Negreşit, pentru a ne aminti că măcar de suntem făcuţi din pământ, nu pământul ne-a făcut, căci şi pe el a trebuit cineva să-l zidească. Ca să ne amintim de cerul care îl purtăm în noi, în această coajă trupească şi pământească.
Şi să putem despărţi în noi cele cereşti de cele pământeşti, şi cele veşnice de cele stricăcioase, şi cele netrecătoare de cele trecătoare, şi pe călător de maşina călătorului.

În om, inima este de căpătâi. În inimă e sângele, în sânge e sufletul, în suflet e duhul. Inima trupească şi sângele sunt din pământ şi spre pământ tind, sufletul şi duhul sunt din ceruri şi spre ceruri tind. De aceea se poate vorbi despre inima din inimă, adică de inima duhovnicească din inima trupească. Căci, de nu ar fi aşa, cum ar fi putut spune Atoateştiitorul: din inimă ies gândurile rele, minciuna şi hula? Cum ar putea acestea ieşi din carne şi din sânge? Iată, acestea numai din suflet şi din duh pot ieşi!
Duhul este în suflet şi duhul mişcă sufletul. Cum e duhul, aşa şi sufletul. Dacă duhul este robit, şi sufletul este robit. Dacă duhul este îndumnezeit, tot sufletul este îndumnezeit. Dacă sufletul tău a primit de la Tatăl lui Hristos Duhul care a fost în Hristos, atunci acelaşi Duh te va face şi pe tine fiul lui Dumnezeu.
Acelaşi Duh, din inima ta duhovnicească, din miezul sufletului tău, strigă către Dumnezeu: Avva, ce va să însemne Părinte!
Sunt însă şi duhuri nu de la Dumnezeu, care mişcă sufletul împotriva lui Dumnezeu. Învăţaţi-vă să deosebiţi duhurile! Neîncetat, roagă-te lui Dumnezeu să îţi dăruiască Sfântul său Duh, acelaşi care a fost în Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos şi
care S’a pogorât asupra Apostolilor la Cincizecime şi care a mişcat sufletele tuturor sfinţilor şi drepţilor până în ziua de azi.

În această a cincea săptămână a Postului Mare, tu vei dărui inima ta lui Dumnezeu. Şi când sufletul tău se va linişti, Dumnezeu va trimite Sfântul Duh să primească inima ta, să se sălăşluiască în inima ta şi o ia şi să o călăuzească.
Cum vei simţi că adevăratul Duh al lui Dumnezeu a venit în inima ta? E uşor şi simplu, spun sfinţii purtători de duh: după bucuria şi mângâierea ce se va răspândi în întreaga ta fiinţă. După pacea şi liniştea din inima ta. După puterea şi tăria şi lumina din tine. Şi mai ales pentru că nu vei putea vorbi  altfel despre Dumnezeu decât zicând: Părinte!

Pentru aceasta, bine vei cuvânta această săptămână a Postului Mare şi bine vei cuvânta sfinţii lui Dumnezeu, care au rânduit postul. Şi vei mulţumi Maicii tale Biserica Pravoslavnică că te-a deprins cu postul. Căci vei vedea câştigul postului, iar postul se
va îndreptăţi în faţa minţii tale. 
Slavă şi mulţumită Domnului în veac şi în veacul veacului. Amin.


A şasea săptămână

„Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pre

Dumnezeu.” /Mat. 5:8/

Ochiul curat vede lumea şi tot ce este în lume; iar ochiul în care a intrat un pai nu poate nici să se uite, nici să vadă. Aşa este şi cu inima omului. Dumnezeu a dăruit inima omenească cu osebită vedere. Când inima e acoperită cu paiele păcatului, ea orbeşte şi nu poate vedea nimic. Când inima se curăţeşte deplin, ea vede lumea nevăzută în lumea văzută; vede lumea
nevăzută aşa cum e ea; vede pe Cel ce e Inima lumii nevăzute, Îl vede pe Dumnezeu.
Roagă-l pe Dumnezeu să îţi curăţească inima, şi vei vedea o neaşteptată minune în această lume materială, pe care până acum ai privit-o numai cu ochii fără inimă.
 Inimă curată zideşte, Doamne, întru mine! – aşa se ruga prorocul şi psalmistul Davíd. Şi tu aşa să te rogi; înnoieşte şi iar înnoieşte această rugăciune şi Dumnezeu îţi va dărui inimă curată şi văzătoare, şi vei vedea înţelesul tuturor lucrurilor şi întâmplărilor, şi vei cunoaşte înţelesul ascuns al fiecărui lucru zidit din această lume.

 În această a şasea săptămână a Marelui Post, când vei auzi Evanghelia învierii lui Lazăr din morţi, adună-ţi gândurile şi îndreaptă-le spre inima curată pe care Dumnezeu o vede. 
Şi cearcă curăţia inimii tale cu această minune a învierii a celui mort de patru zile. Inima necurată nu îl va vedea pe Dumnezeu în această întâmplare, nici minunea dumnezeiască şi va îndruga poveşti despre hipnotism, autosugestie şi alte magii primite şi de ştiinţă. Iar tu, dacă aici nu  Îl vei vedea pe Dumnezeu (în chipul lui Hristos cel Înviat) şi nici minunea dumnezeiască în învierea lui Lazăr, înseamnă că încă ai inima necurată.
Însă, în nici un caz, nu deznădăjdui. Numai să îţi doreşti cu adevărat o inimă curată – şi Dumnezeu care este dăruitorul tuturor celor bune – îţi va da.
Nu te îndoi – Dumnezeu îţi va da inimă curată, şi bucuria ta va fi nemăsurată şi nesfârşită.
Atunci se va petrece în tine acea minune dumnezeiască lăuntrică şi preafrumoasă, pe care o înfăţişează Apostolul întâilor şi adevăraţilor creştini în acest chip: Dumnezeu, carele au zis să lumineze dintru întunerec lumina, Acela a strălucit şi întru
inimile noastre, spre luminarea cunoştinţei Slavei lui Dumnezeu, în faţa lui Iisus Hristos. /II Cor 4:6/ 
Şi te vei bucura, şi bucuria ta va fi nemăsurată şi fără de sfârşit. Căci acea Lumină a Duhului dumnezeiesc din inima ta va lumina totul în tine şi în jurul tău, va lumina fulgerător, până şi moartea şi mormântul, şi nu vei vedea nici moartea, nici mormântul, ci numai pe Dumnezeu cel viu, Tatăl tău, şi viaţa cea veşnică, nemărginită, purtătoare de biruinţă şi atotputernică.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Inima în Marele Post, Editura Predania 2010)

Jurnal de femeie simplă (7)

Sfârşit de săptămână cu Jurnal. Mulţumim pentru găzduire, Taniuşa!

Pentru astăzi:
Duminică, 29.03.2015, ora 20.30

Afară...mohorât, ploaie măruntă şi deşi s-a-ntunecat, o mierlă cântă în cireşul din faţa casei vecine

Mă gândesc...că în 26 martie anul trecut a avut tata accidentul care avea să-i grăbească sfârşitul (a căzut în curte, pe alee şi şi-a fracturat şoldul); anul acesta, fix în 26 martie, a înflorit pentru prima dată magnolia pe care o plantase acum doi ani

Din locurile din care învăţăm...de la plante, de la frumuseţea şi curăţia lor, de la perseverenţa cu care învie în fiecare primăvară, proaspete şi bucuroase

Sunt recunoscătoare pentru...că sunt din nou sănătoasă, că mă pot desfăşura la capacitate aproape normală :)

Din bucătărie...pâine prăjită cu miere şi unt de arahide; după ce scriu în Jurnal merg să pun şi de un ceai

Citesc...Narcis şi Gura-de-Aur, de Hermann Hesse, am început-o de vreo trei zile dar n-am apucat să citesc decât puţin - citesc îndeosebi seara şi săptămâna trecută a fost una în care m-a copleşit oboseala, aşa că am adormit la fiecare încercare de a citi :)

Ceea ce aştept (sper)...să pot să mă apuc de curăţenia pentru Paşti, să o şi termin, astfel încât să am liberă Săptămâna Mare pentru suflet mai mult decât pentru trup

Ce mai meşteresc...nimic, dar am ceva în minte :) Mi-am cumpărat de la Lidl perforatoare cu model, aştept momentul prielnic ca să le încerc

Ascult...Francis Goya, chitară clasică. Îmi place să fie mereu un fond sonor în locul în care stau sau lucrez; inima mi-a cerut azi chitară clasică, iar Goya e un maestru în materie

În casă...căldicel, Mitzura mi-a fugit din poală şi s-a culcuşit în plapumă, e mai confortabil acolo

Unul din lucrurile preferate...călătoriile...mi-e tare dor să călătoresc, să plec undeva mai la distanţă de casă, să explorez, să descopăr, să mă bucur, să savurez farmecul locului şi la întoarcere să visez la ce-a fost

Un citat pentru astăzi...
"Oamenii pot fi puternici. Puterea nu vine de la constituţia fizică sau poziţia socială. Ordinea naturală, biologică are cuvântul ei de spus, ca şi cea socială, dar ordinea spirituală nu mai puţin şi sigur mai deplin. 
Moartea însăşi nu are putere în faţa energiei interioare, pentru că ea se aşează şi pleacă, în primul rând, dintr-un suflet căzut.
Dacă e frumos să murim senini şi demni, adică sub o domnie a spiritului activ, nu e mai puţin frumos să trăim senini şi demni, în orizontul deschis a bucuriei de a exista!"
(Ernest Bernea, Meditaţii filosofice)

Aici e o imagine pe care vreau să o împărtăşesc...

o Veneţie în care îmi doresc să mă întorc

Seară cu pace!