6 august 2015

Despre Lumină şi minune


Amiază de vară. Fierbinte. 
Căldura e înnăbuşitoare sub dogoarea soarelui, iar lumina atât de puternică, încât trebuie să ţin ochii mijiţi chiar şi îndărătul ochelarilor de soare.
 Fiind doar cu gândurile mele, la pas negrăbit nici chiar de căldură, pe drumul prăfuit, mi-am închipuit cum au urcat ucenicii cu Mântuitorul azi, de Schimbarea la Faţă, pe Tabor...În ce căldură dogoritoare, în ce soare arzător, dar, mai cu seamă, înspre ce Lumină...
Am încercat să-mi amintesc Evanghelia Sărbătorii. E foarte frumoasă. E plină de simboluri, de sensuri. Şi de nădejde.
Ucenicii ştiau cine e Mântuitorul. Ştiau că e Hristosul. Fiul lui Dumnezeu. Petru, unul din cei trei, o mărturisise doar. Şi-atunci de ce oare Mântuitorul a vrut să-Şi arate, iarăşi, Slava şi dumnezeirea? Pentru ai cui ochi veşmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada, ca cea mai curată lumină? Şi Ilie şi Moise pentru ale cui nădejdi s-au arătat ca fiind dumnezeieşti şi ei, mijlocitori de taină? Pentru ce dorinţe şi zbuciumuri şi ascunse frământări s-au îngemănat atunci pe Tabor lumile cele două - Cer cu Sfinţi, scăldat în Slavă şi Pământ, chip al Slavei cele negrăite, proşternut ei, dezvelindu-se mai adevărate şi mai măreţe ca oricând?
Pentru cei de-atunci şi pentru cei din vremea de-acum şi pentru toţi ceilalţi ce or să vină până la sfârşitul veacurilor. 
Pentru îndoiala din inimile ucenicilor, deşi aveau ştiinţa că Hristos este Domnul, pentru întărirea credinţei, tremurândă în umbra venirii încercărilor şi a lepădării, pentru lecuirea de frică, de neîndrăzneală şi de neîncredere, pentru încredinţarea dăruirii Luminii răsărite din mormânt, la fel de albă şi de adevărată cu cea de pe Tabor...
Aparent, Hristos face minunea Schimbării la Faţă pentru cei ce nu au nevoie de minuni. Pentru ucenicii care Îl cunoşteau, care văzuseră zeci de magii, după cum le numeau fariseii şi învăţaţii vremii - căci în preajma Dumnezeului ucenicilor şchiopii umblau, orbii vedeau, gângavii glăsuiau cuvinte de slavă, morţii ieşeau din morminte - pentru unii care erau atât de familiari neobişnuitului, încât puteau trece peste această întâmplare cu nebăgare de seamă şi fără luare aminte.
 Dar ucenicii se cutremură. Sunt copleşiţi. Se găsesc nevrednici pentru atâta har. Poate se întreabă: "...de ce noi?". 
Hristos vine la ei în haine de Lumină pentru că ştia toate îndoielile lor. Pentru că ştia că în miezul tăriei credinţei lor sunt totuşi slabi şi temători. Iar lor, le-a fost bine..."Doamne, bine este nouă să fim aici!...".
E ca atunci când, obosit fiind de multe ori de viaţă ori de durere ori de întrebare, cel de lângă tine îţi spune în vâltoarea frământării tale "te iubesc!". Tu vezi şi ştii că el e lângă tine şi cu siguranţă ştii că te iubeşte. Dar el ţi-o spune. Ţi-o spune atunci, ţi-o spune din vreme în vreme, ca pe-o încredinţare, ca pe o promisiune, pentru că ai nevoie. Şi tu poţi merge mai departe. 
Hristos le spune ucenicilor că îi iubeşte. 
Şi ţâşneşte Însuşi Lumină din creasta Taborului, ca ucenicii să nu se teamă când vor vedea în Întâia Zi a săptămânii mormântul gol şi lumina taborică sălăşluind pe piatra prăvălită.
 Şi mai apoi, să nu se teamă când, în vremurile cele mai de pe urmă, vrăjmaşii acelei Lumini se vor lupta să le-o scoată din suflet, cu suflet cu tot.























31 iulie 2015

Iulie de dor. Mozaic şi gânduri


Vară. Iulie. Soare galben, strălucitor-arzător peste lume.
O lună plină de doruri, unele stâmpărate, altele care încă pulsează, ca o inimă mare, înlăuntru-mi.
Trăiesc vara ca pe o minune continuă. Mă bucur de ea, de soare, de adieri de vânt, de lună pe cer senin, de toropeala amestecată cu praf a zilei şi de boarea de răcoare a nopţii.
Mă bucur de lucruri petrecute în timp real şi de amintiri. 
Mă bucur de frumuseţea dezvelită în lucruri simple, dar măreţe, în flori, în gâze, în câmpuri, în apus, în răsărit, în piersici coapte, în obrazul brăzdat de secetă al pământului. 

Mă copleşeşte o senzaţie de bucurie pe care aş vrea-o fără sfârşit...Perfectul continuu...























25 iulie 2015

Puterile dragostei


Dragostea este începutul lucrurilor, din dragoste se hrăneşte totul. Nimic nu se poate face, nimic nu sporeşte, nimic nu dăinuie fără dragoste: dragoste de Dumnezeu şi de om, dragoste de tot ceea ce ne străjuie şi ne întovărăşeşte viaţa aceasta atât de plină şi nesocotită.
Un val de aer uşor şi cald acoperă sufletul, îl purifică şi îl înalţă spiral în inima cerului. Prin dragoste omul călătoreşte în lumea dorurilor lui turnate de la început în cupele sufletului.

Un om, un animal, un copac, o floare, un firicel de iarbă, o gânganie cât de mică, toate sunt puse întâi să le iubeşti. Dragostea, nu folosinţă: aici este sensul existenţei lor în preajma ta. 
Cine s-a uitat odată prin aripile unui gândăcel către soare? Tot curcubeul, tot cerul Raiului s-adună în trupul unei fiinţe pe care o strivim sub pasul nostru neştiutor şi crud.
Dragostea face totul, descoperă şi înnoieşte totul; prin ea omul creşte în ştiinţă şi omenie, descoperă în afară şi sporeşte înlăuntru.

(Ernest Bernea - Treptele bucuriei)

















21 iulie 2015

Frânturi de gând. Caietul de la Casian



Neodihnind,
gândul rostuieşte
apropierile

...

Oglindit 
în apus
obrazul pământului 
îţi poartă paşii
pe palme.
Miroşi a iarbă şi a grâu copt

...

Vânt subţire
înfiorând desfrunzişul sufletului
şi lumina lunii
ca un colţ de lup
hulpav
pândind amintirile toate.
Eşti aici?


Casian, iulie 2015





















12 iulie 2015

Moare câte puțin cine..



Cine se transformă în sclavul obișnuinței
urmând, în fiecare zi, aceleași traiectorii
cine nu-și schimbă stilul
cine nu riscă
cine nu are curajul să schimbe culorile hainelor
cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște
moare câte puțin.
Cine își face din televiziune un mentor
moare câte puțin.
Cine evită pasiunea
cine preferă negrul pe alb
și punctele pe “i” în locul unui vârtej de emoții,
– acele emoții care eliberează strălucirile din priviri,
surâsul din oftat și sentimentele din inimi –
moare câte puțin.
Cine nu pleacă atunci când este nefericit cu ceea ce face
cine nu riscă certul pentru incert
pentru a-și îndeplini un vis ce-l ține treaz
cine nu renunță, măcar o dată în viață,
la a primi sfaturi înainte de porni la drum
moare câte puțin.
Cine nu călătorește
cine nu citește
cine nu ascultă muzică
cine nu caută harul din el însuși
moare câte puțin.
Cine-și distruge dragostea de sine
cine nu-și permite să se lase ajutat
cine-și petrece zilele plângându-și de milă
și de ploaia care nu mai încetează
moare câte puțin.
Cine abandonează un proiect înainte de a-l începe
cine nu îndrăznește să întrebe ceea ce nu știe
cine nu răspunde când este întrebat deși știe răspunsul
moare câte puțin.
Haideți să evităm moartea în doze mici,
amintindu-ne că “a fi viu”
cere un efort cu mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar flacăra răbdării ne poate călăuzi
spre o strălucitoare fericire.

Martha Medeiros
(sursa:webcultura)




Cu drag, pentru o după-amiază de duminică minunată!


11 iulie 2015

Fatalitate



Cu lascivităţi
de femeie voluptoasă
cortina de catifea
înghite scena
transformată în eşafod.
Ucis
de propriul rol
bătrânul mim
încă învaţă
să moară.


sursa Google





4 iulie 2015

Unităţi de măsură



Mi-am aşezat
pentru o clipă
capul 
pe pieptul tău.
Timpul meu
se masoară
în bătăile inimii tale.






















Related Posts with Thumbnails