26 martie 2014

Dar de la Sfântul Luca








 În seara aceasta, târziu, am aflat şi eu, nespus de bucuroasă, că Sfântul Luca vrea să călătorească la Anca, la Cluj, care a spus aşa:
 "Să dea Dumnezeu să ajungă aceste minunate daruri acolo unde este cea mai mare nevoie de ele! Doamne ajută!".
Dragă Anca, nimic nu-i întâmplător...se pare că micuţul tău Luca l-a aşteptat şi-l va ospeţi pe Marele Luca...
Să vă fie de mare folos şi mângâiere!

Lasă-mi un semn pe laportilecerului@yahoo.com, ca să putem lua legătura. Şi mi-ar place să-mi scrii, când vei putea, două rânduri despre "întâlnirea" ta cu Sfântul Luca al Crimeei.


18 martie 2014

Dar de blog


Despre viaţa Sfântului Luca al Crimeei, ierarh, mărturisitor şi doctor fără de arginţi, urmaş al unei vechi familii princiare, artist înzestrat, chirurg genial, profesor universitar, pătimitor pentru credinţă în temniţele bolşevismului, păstor şi învăţător, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit pătimirea, fiindcă mult curăţeşte sufletul"!

Fragmentul de mai sus este din prefaţa cărţii "Am iubit pătimirea", care s-a făcut începătură, după cum scriam aici, legăturii mele cu Sfântul Luca, Doctorul. 
Şi pentru că îi sunt datoare Sfântului, pentru că s-a făcut arătat în viaţa mea aproape fizic, pentru că a fost lângă mine de câte ori, deznădăjduită, l-am strigat - în boală, în neputinţă, în nevoie de sfat, în mângâiere, pentru că i-am simţit lucrarea în toţi cei care, cunoscându-l, s-au încrezut în puterea şi ajutorul lui, vreau cumva să-i mulţumesc.
Vreau să îi mulţumesc prin rândurile acestea,  vreau să-i mulţumesc mărturisind despre bucuria de a-l cunoaşte şi avea între Sfinţi şi vreau să dăruiesc şi altora din prea plinul cu care Sfântul mi-a umplut sufletul.
 Aşa că astăzi, la 18 ani de la aflarea sfintelor sale moaşte făcătoare de minuni întregi şi binemirositoare (la 35 de ani de la adormirea sa), ofer un (în) dar de blog: cartea autobiografică "Am iubit pătimirea", apărută la Editura Sofia în 2006, cartea Viaţa, Canonul, Acatistul Sfântului Luca al Crimeei şi o icoană a Sfântului.


Vi le dăruiesc cu drag şi cu bucurie şi rog pe Sfântul Luca să poposească, dimpreună cu micuţul meu dar, acolo unde va fi cea mai mare nevoie şi aşteptare.
Aştept să vă doriţi să fiţi dăruiţi şi să lăsaţi un comentariu la postare până în data de 25 martie 2014, când cărticelele şi iconiţa vor alege casa şi sufletul în care să se-aşeze...

"Pe 17 martie 1996, la biserica Tuturor Sfinţilor din Simferopol s-au adunat membri comisiei, arhierei, preoţi, egumeni şi monahi din Crimeea. După cum ne-a spus arhiepiscopul Lazăr, noaptea, după rugăciunea şi slujba aghiasmei, au plecat la mormântul Arhiepiscopului. Era o noapte îngheţată şi bătea vânt puternic. Au săpat şi au găsit sfintele moaşte. Când arhiepiscopul Lazăr a coborât în mormânt şi a luat în mâini moaştele, vântul a încetat dintr-o dată. S-a lăsat o linişte adâncă. Toţi aveau lumânările aprinse, îngenunchiaseră şi priveau emoţionaţi. 
Cântau Sfinte Dumnezeule strămutând moaştele în biserica cimitirului, afierosită Tuturor Sfinţilor. Lângă biserică, o femeie demonizată a început să strige: "Prea Sfinţite, nu mă chinui, lasă-mă!"
Părintele Vaslav, parohul bisericii, ne-a spus: Sfintele moaşte au rămas trei zile în biserica noastră, într-un chivot special. În dimineaţa primei zile, când am deschis uşa, toată biserica se înmiresmase. Au existat oameni care s-au tămăduit atunci..." (Arhimandritul Nectarie Antonopoulos - Sfântul Arhiepiscop Luca, Chirurgul fără de arginţi)


16 martie 2014

Raiul din pustie


Acum câţiva ani, nu mulţi, într-o dupămasă rece, poposeam în casa unei prietene dragi la o poveste şi la o cană de ceai parfumat şi fierbinte. 
În cămăruţa ei mică şi primitoare, plină de icoane şi cărţi, cu miros amestecat de poame şi tămâie, cu luminări palide de candelă, în liniştea şi pacea aceea de chilie de maică l-am întâlnit întâia oară pe Sfântul Luca al Crimeei, Arhiepiscopul, Doctorul fără de arginţi. 
În raftul de cărţi am găsit "Am iubit pătimirea", însemnările Sfântului Luca despre viaţa sa, din copilărie şi până în anul 1946. Însemnările acestea aveau să devină autobiografia unui Sfânt...
Am citit cartea pe nerăsuflate, am trăit-o filă cu filă, m-a marcat adânc, aşa cum demult, pe la începuturile mele într-ale credinţei mă marcase "De la moarte la viaţă" a părintelui Paulin Lecca.
De-atunci, Sfântul Luca mi-a rămas în suflet. 
L-am simţit aproape mereu, l-am simţit "al meu" din multe motive, unul din ele fiind faptul că şi eu exercit profesiune medicală. Şi mi s-a stârnit un dor tainic de a-l cunoaşte mai bine şi de a ajunge, cândva, să mă închin sfintelor sale moaşte. 

"Descoperă Domnului calea ta şi nădăjduieşte în El şi El va împlini"...e un verset din Psalmi în care cred cu toată tăria. Căci i-am făcut cunoscut Domnului dorul meu de Sfântul Luca, iar El a rânduit ca în concediul de la sfârşitul verii trecute să ajung la Mănăstirea Sagmata, în Grecia, unde este ocrotită, odor de mare preţ, tocmai inima cea bună şi iubitoare a Sfântului Luca al Crimeei.
Aveam de gând de mult să scriu despre această călătorie, am pus deoparte gânduri, impresii, am ales şi pozele, pregătind postarea. Nu ştiu, însă, de ce am amânat atât...sau ştiu: pentru ca să ajung cât mai aproape de 18 martie, ziua în care s-au aflat întregi şi binemirositoare Sfintele moaşte ale Sfântului Luca, Doctorul.

De pe vârful Sagmationului pe care este aşezată Mănăstirea Schimbarea la Faţă, lumea pare măruntă şi neînsemnată, drumurile (adevărate provocări, pe care maşina 4x4 le-a străbătut cu greu şi mare travaliu) potecuţe ca-n poveştile cu omuleţi şi marea cea mare un ochi de apă, abia răsărit...
În vecinătatea nesfârşitului cer şi a măreţiei Sfântului Luca, tu însuţi te simţi un fir de praf, agăţat cu toată forţa de poala nevăzută a veşmântului dumnezeiesc, ca să nu te spulbere cumva atâta fericire - fericirea de a atinge Sfinţii şi de a te face una cu ei în cântările de slavă şi mulţumire aduse lui Dumnezeu.

Aici începe urcuşul către Mănăstire...


 ...şi aici se sfârşeşte



Iar aici, începe raiul. Raiul din pustie...
Sfânta Mănăstire Sagmata, una dintre cele mai vechi din Grecia, păstrează nepreţuite comori - moaşte a peste 200 de sfinţi şi inima Sfântului Luca al Crimeei









Paraclisul Sfântul Luca, construit în curtea mănăstirii, adăposteşte fotografii ale Sfântului din diverse momente ale vieţii - poze ale familiei, poze din timpul profesoratului şi activităţii de medic, poze de pe front şi din timpul detenţei, din vremea arhipăstoririi şi, de asemenea, desene şi tablouri, cărţi de chirurgie şi studii, schiţe, instrumente medicale.






În faţa altarului din Paraclis, la loc de cinste, inima Sfântului Luca odihneşte într-o răcliţă de argint. Deasupră-i, mitra arhierească şi engolpionul.



 O inimă care s-a dăruit în întregime lui Hristos, o inimă care a trudit în rugăciune pentru poporul rus şi lumea întreagă, o inimă care a suferit împreună cu suferinţa miilor de bolnavi pe care i-a tămăduit. O inimă  nedespărţită de dragostea lui Dumnezeu nici chiar de urgia comunistă, care a semănat fără milă moarte în rândurile celor care credeau şi mărturiseau.


Nu pot să spun în cuvinte cum a fost să îmbrăţişez inima Sfântului meu drag Luca.
Cum a fost să-i spun ce aveam în suflet, câtă bucurie, cât dor. Cum a fost să-i povestesc despre ai mei şi să-l rog să-i vadă, să-i ia în grijă, în braţe.
 În Paraclisul mic, înaintea sfintelor moaşte, eram doar noi, cei trei care urcaserăm cu greu, dar cu dor, să-l cunoaştem pe Sfântul Luca... 
Şi bucuria era fără margini, mai mare parcă decât bucuria din ziua Învierii şi mai adâncă decât taina care ne-a mânat dintru început spre această întâlnire.



10 martie 2014

O cafea în aşteptare. Cumpătarea


Bună dimineaţa!
Cafeluţa este gata! Şi pentru că este vremea postului, astăzi am pregătit o povestioară despre cumpătare. 
Poftiţi de vă serviţi!


Sursa foto Google

Un tânăr vultur mândru şi puternic se înălţase în aer spre pradă, când, deodată, săgeata vânătorului îi opri zborul şi aproape îi reteză aripa dreaptă. 
Prăvălit din înălţime într-o dumbravă, după zile de chinuri grele, vulturul îşi văzu în cele din urmă rana vindecată de balsamul naturii atotlecuitoare.
Când simţi că poate din nou să zboare, ieşi afară din tufişul-adăpost, întinse aripile, dar abia se putu înalţa câţiva metri de la pământ după o pradă ce altă dată nici nu o lua în seamă.
Adânc abătut, se lăsă pe o stâncă joasă, aproape de un pârâu. Privi spre înaltul cerului şi o lacrimă de durere pică din ochiul lui mândru...

Tocmai atunci, foşnind printre ramuri, o pereche de porumbei guralivi coborî pe nisipul auriu. Cercetând împrejurimile, porumbelul îl zări pe cel adânc întristat şi se avântă prietenos spre el:
- Fii vesel, prietene! Ce-ţi lipseşte, oare, ca să fii fericit? N-ai toate la îndemână? Ramura nu te apără de văpaia zilei? Nu poţi să ridici pieptul spre lumina amurgului, stând pe muşchiul moale de lângă pârâu? Te plimbi prin roua proaspătă a florilor şi din belşugul tufişurilor îţi culegi mâncare aleasă. Şi-ţi stâmperi setea uşoară în izvorul argintiu. 
Oh, prietene...! Adevărata fericire este cumpătarea. Şi cumpătarea găseşte pretutindeni ceea ce-i trebuie.
- Oh, înţelepte...! grăi vulturul. Şi serios şi grav, se cufundă şi mai adânc în sine însuşi: "Oh, înţelepciune! Vorbeşti printr-un porumbel...!"

(După J.W. Goethe - Vulturul şi porumbelul)



Related Posts with Thumbnails