Dar de blog

Măria sa, Neagoe Basarab...

...o carte minunată, o carte pe care răsfoind-o, descoperi prinsă în scriiturile-i măiestrite o frumoasă poveste de iubire a lui Dumnzeu către neamul românesc, din care la vreme potrivită l-a ridicat şi l-a arătat domn şi sfânt pe Neagoe Basarab.

Cu dragoste, v-o dăruiesc, ca semn al bucuriei şi al mulţumirii de a fi descoperit-o!

Vă invit, aşadar, să vă înscrieţi pentru darul de blog până vinerea viitoare, 7 iunie 2013, printr-un comentariu la această postare, iar
sâmbătă, 8 iunie, după tragerea la sorţi, vom afla cine va primi cartea!

"Neagoe Basarab...Mir bine mirositor este numele domnului, adiind peste pustiul fără de rod al vieţii mele. Pomenirea lui îmi îndulceşte gândul şi inima, căci în Măria sa am cunoscut un om care a iubit pe Hristos mai mult decât slava şi desfătarea lumii. Dar cuvintele mele au tăria cenuşei şi nu sunt în stare a zugrăvi cele pe care ochii mei le-au văzut şi urechile le-au auzit...

Din viaţa Măriei sale am învăţat că nu este sfârşit pocăinţei, nici dragostei dumnezeieşti şi că sufletul însetat după Domnul se vede pururea la începutul căii şi nu ştie că se înalţă din putere în putere şi că pune suişuri în inima sa... "

Din însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Ţării Româneşti.

Despre fericirea pământească

 

"Fiul meu, să nu te încrezi în fericirea pământească, în slava şi strălucirea acestei lumi, căci toate cele de pe pământ sunt mai înşelătoare ca visele. Precum zorii dimineţii alungă umbrele şi nălucirile somnului, tot aşa venirea ceasului morţii scutură toate deşertăciunile şi închipuirile cu care sufletul s-a îmbrăcat. Şi vai acelui suflet pe care moartea îl află lipsit de veşmântul ceresc al dragostei şi al credinţei în Dumnezeu!

Ia aminte la ceasul de pe urmă, fiul meu, şi nu te înălţa atunci când vei fi cinstit de oameni, căci în această viaţă fericirea e trecătoare şi întotdeauna urmată de durere. 

Nu te întrista peste măsură nici când cele de jale vor veni peste tine, ci mai mult, întinde pânzele corabiei sufletului tău şi struneşte-ţi mintea ca pe un cârmaci bun către atotmilostivirea lui Dumnezeu. Nu-ţi lăsa sufletul doborât de tristeţe, chiar dacă pământul şi cerul se vor cutremura şi se vor clătina, ci foloseşte-te de furtuna ce ţi-o trimite Dumnezeu pentru a te depărta de împătimirile vieţii pământeşti.

Fiul meu, astăzi poate fi soare, mâine pot fi viscole, dar peste toate este Dumnezeu." 

(Cuvânt al Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolei, către Neagoe Basarb, domnul Tării Româneşti) 

N-ar trebui nimic să mai adaug peste înţelepciunea acestor cuvinte ieşite din sfinţita gură a patriarhului Nifon. Însă ca una de-al cărei suflet s-a lipit adâncul lor adevăr şi frumuseţe, îndemn la aşezarea lor în inimă şi-apoi în făptuire, ca pe-un aluat ales, menit să dospească toate năzuinţele noastre spre mântuire...

Preţ şi preţuire

Am primit, prin tainică rânduială a Domnului, o carte de care aveam nevoie exact atunci când am primit-o...o carte cu cuvinte înţelepte şi alese, o carte cu istorii măreţe, carte care mi-a răscolit şi bucurat deopotrivă sufetul, într-un fel aparte, cum nu multe au făcu-o. 

Fără a mai adăuga altceva, las aici câteva rânduri...

Despre ceea ce este cu adevărat de preţ în viaţă

Dumnezeu este aerul sufletului nostru, fiule Neagoe. Fără El, asemeni unei păsări, noi nu putem a ne ridica de la pământ. Fără Domnul, viaţa noastră este praf şi tină şi nu se deosebeşte cu nimic de cea a târâtoarelor care au pământul ca hrană, fericire şi mormânt. Însă cine îl are pe Dumnezeu ca pe văzduhul în care trăieşte şi din care îşi trage duh, acela are aripi de vultur şi se avântă spre înălţimile cerului. 
Omul este însă mândru şi nu vrea să vieţuiască după voia lui Dumnezeu, lui îi place să se conducă el însuşi după mintea sa şi nu înţelege că nu are destulă pricepere pentru a face binele fără Dumnezeu. Întotdeauna trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne povăţuiască ce anume să facem şi Domnul nu ne va lăsa să rătăcim. 

(Cuvânt al Patriarhului Nifon al Constantinopolului către Neagoe Basarab, domnul Tării Româneşti)

Mulţumesc, Alexuţ!

Hristos a înviat!

Oglinda

" - Domnule Papaderos, care este rostul vieţii?
A urmat hohotul de râs obişnuit şi toţi au început să se foiască, pregătindu-se de plecare.
Papaderos ridică o mână ca să-i potolească şi mă privi îndelung, întrebându-mă din ochi dacă sunt serios şi văzând în ochii mei că eram, spuse: 
 - Îţi voi răspunde la întrebare.
Scoase din portmoneul din buzunarul din spate o oglindă foarte mică, de dimensiunile unei monede de 25 de cenţi.
 - Când eram mic, pe vremea războiului, eram tare săraci şi trăiam într-un sat îndepărtat. Într-o zi am găsit pe drum nişte cioburi de oglindă. În acel loc fusese un accident cu o motocicletă germană. Am păstrat doar ciobul cel mare şi frecându-l de o piatră, l-am rotunjit. Am început să mă joc cu el şi a început să mă fascineze faptul că puteam reflecta cu el lumină în locuri întunecoase, acolo unde soarele nu pătrundea niciodată, în găuri şi crăpături adânci şi în dulapuri întunecoase. Devenise jocul meu preferat să aduc lumină în cele mai inaccesibile locuri pe care le găseam.
 Am păstrat oglinjoara şi chiar când mă făcusem mai mare, în momentele de răgaz, jocul continua să mă fascineze. Devenind bărbat în toată firea, am ajuns să înţeleg că acesta nu era doar un joc de copii, ci o metaforă pentru rostul pe care-l dădeam eu vieţii. Am ajuns să înţeleg că nu eu sunt lumina şi nici sursa acestei lumini. Dar lumina - adevărul, înţelegerea, cunoaşterea - se află acolo şi va străluci luminând multe cotloane întunecoase numai dacă o fac eu să se reflecte.
 Eu sunt doar un ciob de oglindă al cărui model şi formă nu le cunosc. Totuşi, ceea ce am pot reflecta în colţurile întunecoase ale acestei lumi - în locurile întunecoase din inimile oamenilor - schimbând astfel câte ceva în ei. Poate mai văd şi alţii şi fac la fel.
Acesta este rostul meu. Acesta este rostul vieţii mele."
(Oglinda - Robert Fulghum)
   
  Mi-a plăcut mult această povestioară. Am recitit-o de-a lungul timpului, am trimis-o prietenilor, iar acum mi s-a părut potrivit s-o aşez aici. 
 E vremea potrivită să fim şi noi lumini în aşteptarea Luminii celei mari şi-adevărate. 
 Să prisosească rugăciunea noastră, să se adâncească blândeţea, să se înteţească milostenia înspre cei care aşteaptă. 
 Să nu ne copleşească duhul lumesc care se luptă să acopere şi nerăbdarea aşteptării şi bucuria întâmpinării. 
 Să nu uităm că întâi de toate suntem creştini, suntem ai lui Hristos, care în vremea aceasta pe Sine Se dă pentru Viaţa lumii şi nu putem să pângărim şi să nesocotim acest cutremurător adevăr.

 Lumina lui Hristos luminează tuturor... Să ne facem, dar, făclii întru întâmpinarea Ei!