Dăruitorul

E frumoasă Evanghelia de astăzi! Aduce din nou izbândă, din nou diavolul e înfrânt, din nou sunt vindecaţi oameni în suferinţă, din nou Hristos dăruieşte, din nou inimile noastre sunt încurajate să spere.
Mi-au rămas în suflet mai cu seamă două versete:
"După credinţa voastră fie vouă!" şi
"...Iisus străbătea toate cetăţile şi satele...vindecând toată boala şi toată neputinţa din popor."

Principiile lui Hristos nu sunt sezoniere. Cuvintele Scripturii sunt cuvintele Vieţii, ale vieţii veşnice, sunt Adevărul. Astăzi, ca şi în vechime, avem după credinţa noastră.
Avem bucurie, avem lacrimă, avem ranguri, avem durere, avem bogăţie, avem războaie, avem mulţumire, avem prunci buni, avem secetă, avem boală, avem pâine...Pe toate le avem după cum credem, după cum cerem, după cum ne rugăm.
Dar oare cere cineva războaie? Sau cere boală şi foamete şi moarte? Sau cere umilinţă? Nu...dar poate nu cere pace, nu cere dragoste, nu cere blândeţe, nu cere iertare. Nu cere credinţă!

Orbii din Evanghelia de la Matei au cerut să vadă. Ce mare dar! Şi au primit după cum au crezut, au primit pentru că au crezut cu-adevărat, pentru că nu s-au îndoit - căci îndoiala este marele duşman al omului, otrava care îl îmbolnăveşte, care îi risipeşte în sulfet gândul renunţării, al lepădării, al cârtirii.
Noi n-am cerut să avem vedere, Dumnezeu nu ne-a umilit să alergăm, ţipând în urma Lui, cerând-o, implorând-o, ci ne-a dăruit-o firesc, de la zămislire. Poate de aceea ne gândim atât de rar la cât de binecuvântaţi suntem că o avem, poate de aceea credem că o putem folosi cum ne place - de plidă ca să vedem scăderile şi micimile celorlalţi, ca să vedem paiul din ochiul fratelui, neuitându-ne la păcatele, la căderile şi la bârnele noastre.

Oare ce facem noi cu toate darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat, cu dragoste, din destul, fară să avem vreun merit, fără să fim vrednici?
Oare cât credem, cât mulţumim, cât vestim?

"...vindecând toată neputinţa şi toată boala din popor."
Acesta este Hristos! Nu umblă cu jumătăţi de măsură, cu jumătăţi de vindecări, nu dă cu ţârâita. Dă boiereşte, înzecit, însutit, înmiit. Copleşeşte de daruri. Şi nu trâmbiţează apoi pe străzi, pe la colţuri, în auzul lumii şi în adunări facerile Lui de bine, ca să Se umple de laude, ci, mai mult, porunceşte cu asprime să se treacă sub tăcere toate aceste întâmplări.
Acesta este Hristos! Iubeşte până la jertfă - jertfa pe Cruce, dă toate şi Se dă pe Sine, frângându-Se în mii de părticele: „Cel ce se împarte şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte...”.
Acesta este Hristos! Şi încă e vreme să ne atingem, să ne atingă...
Şi să ne vindece!




.

Veşti de la Gabriela

.



Avem veşti bune de la Gabriela, mama celor trei prunci cu nume minunate!
Ea se află internată la o clinică specializată în terapia afecţiunilor oncologice, în Istanbul, Turcia şi a început şedinţele de chimioterapie premergătoare intervenţiei chirurgicale. De asemenea, prin mila şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi prin ajutorul venit de la prieteni, cunoscuţi şi necunoscuţi, banii necesari tratamentului şi intrevenţiei chirurgicale continuă să se strângă.

Mai multe despre Gabriela şi lupta ei pentru viaţă puteţi citi aici.

Să nu-i lasăm pe micuţii Ioan, Luca şi Matei să se roage singuri pentru mămica lor!
Să-i însoţim, după puteri, în rugăciune şi gând bun iar Dumnezeu, Cel grabnic ascultător, ajutător şi tămăduitor să o întorcă în sănătate şi pace pe Gabriela acasă!

.

Semn

Muşcate roşii
amestecate în perdele albe
şi chipul tău palid
ca lumina lunii.
Îndărătul ferestrei
mâna cu degete lungi
flutură semnul.
Cerşetor pribegit,
plânsul aşteaptă,
neîndrăznind tânguire...

.

Mucenic, tămăduitor, mângâietor - Sfântul Pantelimon

.

Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fară întârziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblânzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci suntem slabi şi istoviţi, sfinte, şi astfel cu puterea ta, descătuşati de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!


Viu este Dumnezeul care te-a încununat sfânt şi mărturisitor şi viu eşti, Sfinte!

Negrăite sunt facerile tale de bine şi tămăduirile de tot felul, Mucenice Pantelimon, cu rugăciunile tale vindecă rănile noastre cele de multe feluri şi ne miluieşte!

.

Pişcoţel caută stăpân iubitor...

...iar Sergiu caută un câştigător pentru un aparat foto Nikon Coolpix L 22!

Anunţul postat de Sergiu şi invitaţia la concurs sună aşa:

Pişcoţel este motanul familiei, plin de personalitate, jucauş şi cu idei trăznite (cum ar fi în poza alaturată unde se crede la bar).

Pentru noi este greu să-l ţinem deoarece Clara este încă foarte mică şi sistemul imunitar practic nu există. Nu mai zicem că eu sunt alergic la pisici, dar am rezistat eroic până acum :))).

Dacă ştiţi pe cineva care ar avea grijă de el v-aş fi foarte recunoscător. Asigurăm toate cheltuielile (masă, şi ce o mai fi - doar să faceţi decontul cu factură şi chitanţă :) ).

Detalii găsiţi pe fotoplazza Puteţi să mă contactaţi la adresa de mail: sergiu.vendlinger@gmail.com

Mulţumesc pentru ajutor,

DE MARE AJUTOR AR FI Să PRELUAŢI ARTICOLUL PE BLOGUL DV.!

Şi acum, concursul - postezi pe blogul tău articolul de mai sus şi ai şansa să câştigi un aparat foto Nikon Coolpix L 22 sau echivalentul într-un voucher la Emag!

"După cum ştiţi cautam o familie iubitoare pentru Pişcoţel; asa că doresc să ajungă mesajul pe cât mai multe bloguri.

Regulile concursului:

1. postezi articolul de mai jos pe blogul tău

2. articolul trebuie neapărat să conţină un link către anunţul de pe FOTOPLAZZA pe postarea "Help me to find a nice family"

3. Dacă ai postat articolul la tine pe blog anunţă-mă la urmatorul link: http://linkxchange.serginiu.com/. Poţi să-mi laşi mesaj cu un link catre blogul tău. NU LĂSA MESAJ pe www.serginiu.com

4. Concursul se va desfăşura până pe 31 August 2011

5. Premiul se va da doar dacă se vor aduna 100 de bloguri participante. Un link al fiecărui bolg va fi postat pe www.serginiu.com pe prima pagină până la sfârsitul concursului. Aşa că grăbiţi-vă; cu cât postaţi mai repede cu atât mai mult va sta link-ul dv la loc de cinste.

Fiecare blog va avea un numar de ordine.

6. Câştigătorul va fi desemnat prin tragere la sorţi folosind www.random.org. Voi pune o poză cu numărul câştigator."


M-aş bucura ca Pişcoţel să găsească o familie care să îl ia acasă şi să îl iubească!

.

În vreme de slăbiciune...

Într-o vreme şi într-o lume în care oamenii îşi asumă şi îşi trăiesc tot mai greu singurătăţile şi însingurările, Evanghelia slăbănogului vindecat prin osteneala prietenilor săi vine să ne arate şi să ne înveţe o altă dimensiune şi valoare a prieteniei.

Sfântul Evanghelist Matei, din care astăzi s-a vestit în Sfintele Biserici, nu este atât de darnic în amănunte, însă la Marcu şi Luca găsim completările care să ne lămurească mai bine: patru bărbaţi purtau pe braţe un al cincilea, neputincios, bolnav, spre locul în care un Învăţător nou grăia cuvânt şi puterea Domnului arăta tămăduiri. Neputinciosul zăcea fără vlagă, stors de putere, atât de slăbănogit încât a fost nevoie să fie luat cu patul în care bolea şi adus acolo pe sus.

Locul în care Mântuitorul poposise în Capernaum şi în care învăţa era înţesat de lume, căci veniseră, ne spune Sfântul Luca, oameni din toate satele Galileii, din Iudeea şi din Ierusalim.
Nimeni n-a voit a se da la o parte pentru a trece bolnavul, însă cei patru prieteni nu s-au dat bătuţi, căci cel care până mai ieri fusese sănătos ca ei trebuia neapărat atins şi vindecat de Iisus.
Şi dacă zidul de trupuri n-a putut fi pătruns, a fost desfăcut acoperişul casei şi prin spărtura făcută, pe frânghii, patul cu cel suferind a fost pogorât înaintea Mântuitorului.

Ce act de îndrăzneală! Să spargi casa omului ca să slobozi înlăuntru un bolnav!
Cu siguranţă proprietarii vor fi fost suspicioşi - căci boala în Vechiul Testament era neapărat legată de păcat - dar mai ales surprinşi de aceast curaj al lor; însă Hristos le-a văzut, dincolo de îndrăzneală şi hotărâre, credinţa: "Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!".
În uimirea generală, slăbănogul s-a ridicat lepădând neputinţa şi slăvind cu glas mare pe Dumnezeu, dimpreună cu toţi ceilalţi. Pentru farisei şi cărturari însă era prea mult...otrava urii lor a gâtuit orice strigăt de biruinţă, putând să îngaime doar: "Acesta huleşte!"

Mereu vor exista cârcotaşi - acum ca şi atunci, aici ca şi acolo. Mereu vor fi din cei care n-au îndurat cu cel bolnav greul şi zăduful zilei, blestemul bolii şi neputinţa, durerea, spaima, încercarea.
Dar, prin pronie dumnezeiască, mereu vor exista şi prieteni. Prieteni care, pe braţe de dragoste şi rugăciune vor purta, ca odinioară bărbaţii din Capernaum, durerile şi dorurile noastre, neputinţele noastre, slăbănogelile noastre sufleteşti şi trupeşti.

"În aceasta am cunoscut iubirea: Că El şi-a pus sufletul Său pentru noi şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi." ( I Ioan 3, 16 )


Îţi mulţumesc, Doamne, pentru toţi prietenii pe care mi i-ai dăruit, pentru ştiutele şi neştiutele lor rugăciuni şi iubiri...



..
.

Porto Vromi - Jurnal de vacanţă VII

Porto Vromi...colţul acesta de lume m-a lăsat fără grai când l-am descoperit.
Golful, străjuit de rocile calcaroase ca de nişte mormane de oase albe, sfinte, purta supus amintirea focului care, cu un an înainte, ucisese pădurea.












La marginea tărâmului rupt din poveste, o altă poveste: o troiţă închinată Sfintelor Mironosiţe Maria-Magdalena şi Maria lui Cleopa. Iar în apropiere, sătucul care le poartă numele: Maries, adică cele două Marii.



O istorioară spune că după răstignirea Mântuitorului, Maria-Magdalena şi Maria lui Cleopa au plecat, pline de durere şi de dorinţă de dreptate, să denunţe împaratului roman Tiberius Caesar nedreptatea făcută. În drum, au poposit şi pe aceste meleaguri, lângă Porto Vromi, pentru a se odihni şi a-şi face provizii de apă şi mâncare.
Găzduite fiind în casele localnicilor, cele două Mironosiţe L-au propovaduit cu putere pe Hristos şi mulţi dintre oamenii locului au crezut şi s-au convertit.

La Porto Vromi, chiar şi în pietrele arse de foc şi soare, descoperi măreţia lui Dumnezeu, Care ţine laolaltă cer, pământ, ape şi vestire...

Cărţi poştale de la Dumnezeu

Căldura şi aerul încins al zilelor de vară nu-mi pot duce gândul decât la vacanţă...Am început să visez!
Anul trecut, după revenirea din concedu, am început "Jurnalul de vacanţă", însă nu am dus până la capăt şirul postărilor. Ca să-mi ostoiesc puţin dorul, azi am căutat în fotografiile de anul trecut şi mi-am zis că n-ar fi rău să mai scriu câte ceva în Jurnal.

Fotografiile sunt făcute la Peşterile Albastre şi la Navagio şi vreau să vă spun că n-am "umblat" la culoare! Frumuseţea locului îţi taie respiraţia...te simţi copleşit şi simţi nevoia să-I spui asta şi lui Dumnezeu...

Cărţi poştale de la Dumnezeu, aşa le-a numit o prietenă...
În jurul nostru, ca-ntr-o sărbătoare veşnică, ca-ntr-o zi de Paşti ce se naşte continuu, frumuseţea zidirii ne dezvăluie în chip minunat şi adânc, frumuseţea dumnezeiască.

"Minunat esti, Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale... "















.

Gânduri despre Împărăţia lui Dumnezeu

"Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă."

După venirea de la biserică, am dat curs unui gând ce m-a însoţit tot drumul către casă: am luat Sfânta Sriptură şi am citit pericopa rostită astăzi şi apoi am citit întreaga predică de pe munte, respectiv capitolele 5, 6 şi 7 din Evanghelia după Matei.

Sfântul Matei ne spune că mulţimi multe mergeau după Mântuitorul, din Galileea, din Decapole, din Iordan, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Se dusese vestea despre noul Învăţător care, umblând prin micul orăşel de lângă mare însoţit de câţiva oameni simpli, predica în sinagogi şi vindeca neputinţele şi bolile oamenilor.
Probabil nicio casă de rugăciune n-ar fi fost destul de încăpătoare pentru toţi cei care-l urmau, aşa că Iisus a urcat pe munte. Oamenii n-au pregetat să-l urmeze, era o provocare pentru ei, noul Rabi avea să le vorbească tuturor şi ei auziseră şi simţiseră că Învăţătorul acesta nu învaţă ca cei dintre-ai lor.

Hristos, e clar, avea cuvintele vieţii. Era Cuvântul Însuşi. Era Viaţa. "...şi viaţa era lumina oamenilor".
De la primele vorbe, Hristos îi va fi contrariat pe cei ce ascultau..."Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor, fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia, fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul...fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, fericiţi cei milostivi...fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră..."
Cui i-ar fi plăcut o astfel de viaţă...în supunere...în durere...în suferinţă...în prigonire?
Şi Mântuitorul continua să-i uimească cu îndemnurile Sale: "Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l, că mai de folos e să piară unul dintre mădularele tale decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă...nu vă împotriviţi celui rău, iar cui te loveste peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt; celui ce voieşte să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa, iar de te va sili cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două...iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc."
Mai mult de-atât, Învăţătorul cel nou le spunea să nu se îngrijească defel de ce vor mânca, de ce vor bea sau cu ce se vor acoperi, de rostul zilei de mâine...oare îi îndemna la lene, la nepăsare, la desconsiderarea trupului? Nicidecum, căci trupul este dar de mare preţ. Iar nepăsarea omoară duhul. Voia doar ca oamenii să înveţe să nu transforme grija în îngrijorare, în obsesie şi risipind osteneala pentru cele trupeşti, să piardă sufletele lor.

Au trecut un ceas, sau două...poate trei. Hristos încă învăţa mulţimile. Şi nimeni nu s-a ridicat să plece, căci Învăţătorul punea în inima lor cuvânt nou, viu, lucrător, cuvânt de foc.
Şi de pe ochii şi sufletul multora vor fi căzut solzii împietririi şi-ai formalismului şi în simţirea lor lăuntrică se va fi înmuiat răceala slovei Legii, rămasă la nivelul constrângerii, rigorii şi pedepsei.
Şi nimeni nu s-a ridicat să plece, căci, "când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui, că îi învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor".

Oh, Doamne! Provocatoare cuvinte pentru vremurile acelea... Şi pentru ale noastre, mai provocatoare! Instigatoare! Răscolitoare! Tulburătoare!
Cuvintele Tale, Hristoase, da...Cel ce ai venit să aduci în lume războiul Iubirii! Să ne lupţi cu dragostea de oameni şi de Dumnezeu, cu dor ceresc de Împărăţie. Pe toate să ni le iei, toată pofta, toată mândria, toată slava deşartă, toată răutatea, toată micimea de suflet, ca să ne dai Viaţa Veşnică. Şi Bucuria!

Niciodată Hristos n-a cerut ochiul meu scos, sau mâna tăiată, sau haina, sau cămaşa, nu-I sunt cu nimic de folos...ci a cerut îndrăzneala şi puterea de a mă jertfi, de a renunţa, de a mă smeri, de a iubi.
Căci înţelegerea acestor lucruri şi împlinirea lor nu ca pe nişte condiţii impuse, ci ca pe firescul cel mai adânc al firii ce vine din Dumnezeu, deschid larg porţile Împărăţiei Cerurilor, sălaşul iubirii dumnezeieşti şi veşnice.





.