31 iulie 2010

Micuţul Siluan vrea să trăiască!

Un mugur gingaş şi crud, un pui de om a fost chemat la viaţă de Bunul Dumnezeu acum aproape 6 luni într-o familie minunată, care l-a aşteptat şi primit cu bucurie. Ca să poată, însă, trăi, are nevoie şi de ajutorul nostru...


Am preluat de blogul Eufemiei povestea micuţului Siluan:


Bebe Siluan are nevoie de dragostea noastra!




"Bebe Siluan este nepotelul meu. Are 5 luni si este al treilea copil al unei familii de preot ortodox. La Clinica din Salzburg a fost diagnosticat cu ciroza si hipoplazie a cailor biliare. Ficatul lui il mai ajuta sa traiasca o luna de zile. Deci, are nevoie urgenta de transplant de ficat. Donatorii vor fi parintii lui, in functie de rezultatul analizalor de compatibilitate. Operatia costa 100.000 de euro si se va face la Clinica din Innsbruck.
Rugamintea mea de dragoste si comuniune crestina se adreseaza tuturor celor care il pot ajuta cu rugaciune si financiar. Pentru aceasta, puteti face donatii la:

Unicredit Tiriac Bank

Sucursala Brasov Muresenilor

Titular: Bota George Laurentiu

Swift BACXROBU

Cont EURO: RO74BACX0000005005204320
Cont RON: RO81BACX0000005005204000


Va multumesc pentru dragoste si ajutor in Domnul nostru Iisus Hristos,
matuska Eufemia"


Fie ca pentru rugăciunile şi dragostea Sfântului Siluan Athonitul, micuţul Siluan să treacă cu izbândă de această mare încercare, dimpreună cu părinţii şi frăţiorii lui!


30 iulie 2010

Algoritm



Umbrind înserarea,
hotarul zilei cere curaj să-l înfrunţi.
Mă topeşte
frica de mine,
mă frânge
viaţa
şi mă tâşneşte
în izvor



24 iulie 2010

Culoare şi dor de Cer


Am început într-o zi...pur şi simplu...după o scurtă cercetare prin jur...Într-o cameră la mansardă, în Căminul fetelor de la Teologie, prietena mea picta icoane. Pe lemn. Superbe.
Grund...linii fine...culoare...un Sfânt Nicolae care mi-a ramas în suflet...

Am primit de la M. o bucată de sticlă şi-un model - "Acoperământul Maicii Domnului". Şi-un penson! :) După ce-am tras câteva linii pe sticlă şi am privit ce-a ieşit, am ştiut că n-o să mai doresc să încerc lemnul...

De atunci a mai trecut ceva timp...
După o prioadă intensă de lucru, am părăsit pentru ceva vreme pasiunea mea...zilele astea, însă, am simţit o nevoie aproape imperioasă de a picta. Un fel de dor de evadare în lumea culorii...şi-a liniştii...şi-a rugăciunii pictate...: "Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!"




20 iulie 2010

Sfântul Ilie, apa şi focul



Drag mie din copilărie - când mă uitam mereu înspre cer când tuna şi fulgera, doar, doar l-oi zări pe Sfântul Ilie, chiar dacă bunica ţipa mereu să intru în casă când e "vreme mare" - Sfântul astăzi prăznuit m-a fascinat mai târziu cu altceva decât cu fulgerele şi cu ploaia: cu rugăciunea care pogoară foc din cer- III Regi 18, 22-39 şi cu puterea simţirii prezenţei lui Dumnezeu- III Regi 19, 11-12.


Am învăţat de la Sfântul că rugăciunea puternică, la fel cum poate muta muntii, poate aprinde şi apa, vrăjmaşă declarată a focului, nu printr-o chimie ciudată ci prin proba încrederii neclintite şi nelimitate în cuvântul şi făgăduinţa Lui Dumnezeu.
Şi-am mai învăţat de la Sfântul că prezenţa lui Dumnezeu nu este nici cutremur, nici foc, nici vijelie, ci
adiere de vânt lin...şi de câte ori mă inundă bucuria privind florile, răsăritul, iarba crudă, zăpada, copiii jucându-se fără grijă, de câte ori mi se încăzeşte sufletul în prezenţa unui om bun ştiu şi simt că Dumnezeu e linişte, bucurie, pace, dragoste.
E adiere de vânt lin...




17 iulie 2010

Balet în aer liber la Sibiu


(Foto - Soprana Emma Calve, cea mai faimoasă cântăreaţă franceză de operă a sfârşitului de secol XIX; aici, întruchipând personajul "Carmen")

Seară-eveniment pentru Sibiu în 16 iulie, Teatrul de Balet a ieşit în Piaţa Mare cu premiera spectacolului "Carmen", după Georges Bizet.
Pe lângă balerini, o mulţime de artişti - coruri, soprane, tenori, orchestră, dirijor plus lumea care munceşte din culise, fără ca să fie văzută - au realizat un spectacol superb, într-un decor pe cât de simplu, pe-atât de minunat şi sugestiv, un spectacol care a ţinut lumea în picioare minute în şir, aplaudând şi ovaţionând la finalul reprezentaţiei.
A fost mi-nu-nat! P
ur şi simplu!

Ziarele au scris că evenimentul reprezintă o premieră nu doar pentru că este primul spectacol în aer liber al balerinilor sibieni, ci şi pentru că marchează Ziua Bunelor Maniere (în cadrul unei campanii locale - Capitala Bunelor Maniere - bine intenţionată, iniţiată de un trust de presă şi o televiziune).
De ce amintesc şi lucrul acesta? Pentru că e absolut necesar pentru continuarea povestirii mele...

M-am gândit că un spectacol de balet este totuşi un spectacol, un act de cultură, nu un meci de fotbal, chiar dacă se desfăşoară în toiul verii şi pe o scenă în aer liber. Aşa că nu mă aşteptam să văd atâta lume (femei/bărbaţi) în pantaloni scurţi şi tricouri mulate şi imprimate cu toate prostiile. Nu vorbesc de cei care treceau pe-acolo şi se opreau să admire, ci despre cei care ocupau, efectiv, locurile pe scaune. Acum, să nu credeţi că aşteptam ca lumea să fie îmbrăcată în rochii de seară şi frac...nuuuuu...dar nu mă aşteptam să vad la balet oameni îmbrăcaţi ca pentru ştrand! Nu e chiar aşa o filosofie să ştii cum să te îmbraci potrivit locului şi momentului.
Şi poate nu acesta a fost lucrul care m-a surprins cel mai tare. Dacă pe cel de alături nu îl afectează modul în care te îmbraci, îl poate afecta faptul că fumezi în timpul spectacolului...şi că tot fumul ţigărilor pe care le aprinzi la intervale scurte îi vine în faţă, adus de vânt...
Îl mai poate deranja, de asemenea, faptul că fâşâi într-una nişte nenorocite de pungi mari, din alea de supermarket, pe care nu-ştiu-de-ce le tot muţi de la un picior la celălalt al scaunului...
Îl deranjează când, din 5 în 5 minute, ai să-i spui ceva vecinului de scaun...când ridici mereu în aer sticla de Pepsi de 2 litri din care îţi potoleşti setea (sau e doar un gest care alungă plictiseala?)...Coji de seminţe şi hârtii pe jos n-am văzut - cred că doar din pricina întunericului!
Ca să nu mai spun de învălmăşeala de la plecare...când toată lumea - care a sosit şi şi-a ocupat locul pe rând, timp de o oră - s-a ridicat dintr-o dată la terminare şi s-a grăbit să iasă fix în acelaşi moment...!
Aşa că poate n-ar fi deloc rău ca cei care au iniţiat campania asta cu bunele maniere să ţină şi ceva "cursuri de bun simţ"...zău, n-ar strica. Nu e prima oară când realizez că nu mai ştim să ne purtăm, să interacţionăm, să participăm la viaţa în comun (comunitate).
Nu sufăr de snobism, să nu mă acuzaţi, vă rog...! Dar cred cu toată fiinţa mea că îndreptarea lucrurilor în ţară şi lume se va realiza atunci când omul îşi va da seama că gestul, vorba, acţiunea lui cântăreşte enorm, balansând înspre plus sau minus, înspre bine sau rău acel echilibru în care dorim să trăim cu toţii, acea stare "de bine" la care visăm şi care, parcă, nu ni se mai întâmplă niciodată.




14 iulie 2010

Exerciţiu de voinţă



Izgonită din tine
ca din Cortul Întâlnirii,
încerc să respir
singură
amestecând durerea
cu vibraţia aerului.
În suflet,
ca pe un ecran vast,
rămâne doar
umbra privirii -
cer frângând anotimpurile mele.





1 iulie 2010

O gustare cu Dumnezeu


Un copil vroia cu tot dinadinsul să-L cunoască pe Dumnezeu. Ştia că până acolo unde El locuieşte este cale lungă, lungă...aşa că, într-o zi, dis de dimineaţă, îşi puse în coşuleţul său de nuiele prăjiturele, apă şi fructe şi se hotărî să pornească la drum.

Când ajunse în primul părculeţ, se aşeză pe-o bancă să-şi tragă sufletul. Alături, o doamnă în vârstă, se uita zâmbind la porumbeii care zburau în cercuri înainte de a se aşeza pe alee la picioarele celor care se odihneau pe bănci.
Copilul desfăcu şervetul cu care era acoperit coşuleţul şi apucă în mână cea mai mare bucată de prăjitură. Se pregătea de o muşcătură zdravănă, când i se păru ca doamna în vârstă de lângă el priveşte cu jind prăjitura...şi i-o întinse, într-un gest plin de bunăvoinţă.
Bătrânica primi recunoscătoare bucata şi-i zâmbi, mulţumind. Avea un zâmbet atât de frumos, încât copilul îi mai dădu o bucăţică de prăjitură şi încă una, doar pentru a o face să zâmbească.

După ore bune petrecute pe bancă privind porumbeii şi bunicuţa care zâmbea, copilul se gândi să se întoarcă acasă şi o porni încet pe alee; însă numai după câţiva paşi se întoarse şi aruncându-se în braţele bătrânei, o îmbrăţisă cu putere. Femeia, după ce îi răspunse îmbrăţişării, îl răsplăti cu cel mai frumos zâmbet pe care mititelul de el îl văzu vreodată! Ajuns acasă, în prag îl întâmpină mama, care fu uimită să-i descopere ochii sclipind de fericire:
"Dragul meu...ce s-a întâmplat de eşti atât de fericit?"
"Mamă...astăzi, în parc, am luat gustarea cu Dumnezeu...!"; şi înainte ca mama să poată spune ceva, adăugă: "Şi ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut în viaţa mea!"

Când bătrânica ajunse la rându-i acasă, fiul ei se miră văzându-i fericirea de pe chip:
"Mamă, de ce eşti aşa fericită?"
"Astăzi, în parc, am luat gustarea cu Dumnezeu!"...şi fără ca fiul ei să poată rosti ceva, bătrâna continuă: "Şi ştii ceva? E mai tânăr decât credeam!"
(Povestire după Bruno Ferrero)


S-ar putea, uneori, să descoperim surprinşi că Dumnezeu este mai tânăr decât credeam...şi că are un zâmbet minunat!

Related Posts with Thumbnails